Autoritatea de Supraveghere Financiară anunţă tentative de fraudă de tip vishing, în numele ASF. Autoritatea atrage atenţia populaţiei să nu dea curs, ”sub nicio formă”, unor propuneri telefonice de investiţii sau de transferuri de fonduri venite din partea anumitor persoane care susţin că reprezintă ASF şi care folosesc o aplicaţie care generează, în mod fraudulos, apeluri care se identifică cu numărul de TelVerde al Autorităţii 0800 825 627.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) atrage atenţia publicului larg să nu dea curs, sub nicio formă, unor propuneri telefonice de investiţii sau de transferuri de fonduri venite din partea anumitor persoane care susţin că reprezintă ASF şi care folosesc o aplicaţie care generează, în mod fraudulos, apeluri care se identifică cu numărul de TelVerde al Autorităţii 0800 825 627. În ultima perioadă, au fost semnalate mai multe tentative de fraudă de tip voice phishing (vishing), în numele Autorităţii de Supraveghere Financiară, iar persoanele care au dat curs acestui tip de „oferte“ au fost prejudiciate cu sume importante de bani”, anunţă ASF.

Autoritatea de Supraveghere Financiară precizează că:

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
  • nu face recomandări şi propuneri de investiţii;
  • nu apelează consumatorii pentru a le propune plasamente în criptomonede şi în niciun alt fel de activ;
  • nu solicită oamenilor să direcţioneze sume de bani către platformele de investiţii financiare online sau offline;
  • nu propune intermedierea recuperării unor sume pierdute în investiţii anterioare.

Autoritatea de Supraveghere Financiară recomandă tuturor celor care intenţionează să realizeze investiţii pe piaţa financiară să apeleze doar la firme autorizate şi să se informeze temeinic înainte de a-şi plasa banii într-un instrument sau altul.

”Dacă aveţi suspiciuni cu privire la un apel, întrerupeţi imediat comunicarea. Pentru a vă asigura că apelul este autentic, contactaţi-ne telefonic (0800.825.627/004 021.305.34.70) sau prin email (office@asfromania.ro). De asemenea, în situaţia în care vă confruntaţi cu tentative de fraudă sau activităţi suspecte, raportaţi imediat aceste situaţii autorităţilor competente. Autoritatea de Supraveghere Financiară este preocupată în permanenţă de protecţia consumatorilor de produse financiare non-bancare şi derulează constant programe de educaţie financiară, printre care şi campanii antifraudă. Mai multe detalii puteţi găsi pe portalul de educaţie al ASF – EduTime”, precizează ASF.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.