Indicatorul de Incredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut la valoarea de 33,3 puncte în luna octombrie. Analiştii financiari consideră că preţurile proprietăţilor rezidenţiale din marile oraşe sunt supraevaluate.
“Pe fondul anticipaţiilor de încetinire puternică a economiei globale, indicatorul de încredere macroeconomică şi-a continuat scăderea, inregistrand valori apropiate de minimele istorice, evoluţie în concordanţă cu scăderea la minime istorice a indicatorilor de încredere la nivel global. În concordanţă cu scăderea încrederii în economie, şi anticipaţiile de creştere economică s-au redus de la 4,5% în 2022 la 1,6% în 2023”, spune Adrian Codirlaşu, CFA – vicepreşedinte al Asociaţiei CFA Romania.
Indicatorul de Incredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA Romania a scăzut la valoarea de 33,3 puncte. Aceasta situaţie s-a datorat scăderii, cu 0,3 puncte a componentei de anticipaţii şi cu 3,4 puncte a componentei de condiţii curente. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni s-a majorat faţă de exerciţiul anterior, ajungând la o valoare medie de 10,56%.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, peste 83% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,0652 lei pentru un euro. Ambele valori anticipate înregistrează o uşoară reducere faţă de exerciţiul din luna august.
În jur de 79% dintre participanţii la sondaj anticipează scăderea preţurilor proprietăţilor rezidenţiale din marile oraşe (nefiind înregistrată nicio opinie de majorare a preţurilor), în timp ce peste 83% dintre participanţi consideră aceste preţuri supraevaluate (nefiind înregistrată nicio opinie de sub-evaluare).
Deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2022: valoarea medie a anticipaţiilor a scăzut la 6,6%, iar pentru anul 2023 valoarea estimată este de 5,8%.
Evoluţia anticipată, în termeni reali a PIB în anul 2022 a crescut la 4,5%. Pentru anul 2023 valoarea anticipate de creştere a PIB real este 1,6%.
Datoria publică în PIB este anitcipată să se majoreze la 57% în următoarele 12 luni.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.