Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a decis, în şedinţa din 19 februarie, retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii Certasig - Societate de Asigurare şi Reasigurare, ca urmare a faptului că societatea nu şi-a restabilit în termenul prevăzut de lege nivelul fondurilor proprii eligibile care acoperă cerinţa de capital minim (MCR).
Totodată, consiliul a constatat starea de insolvenţă a societăţii Certasig şi a hotărât să iniţieze demersurile legale privind promovarea cererii de deschidere a procedurii falimentului împotriva asigurătorului.
”Asigurătorul are obligaţia de a notifica asiguraţii atât cu privire la posibilitatea acestora de a denunţa contractele de asigurare încheiate cu Certasig - Societate de Asigurare şi Reasigurare S.A., cât şi cu privire la dreptul acestora de a recupera primele de asigurare, achitate în cadrul contractelor, proporţional cu perioada cuprinsă între momentul denunţării şi cel al expirării duratei de valabilitate a contractelor. Contractele care nu sunt denunţate rămân în vigoare până la data expirării”, se arată în comunicat. Orice persoană care invocă un drept de creanţă împotriva asigurătorului, după producerea unor riscuri acoperite printr-o poliţă de asigurare valabilă, între data retragerii autorizaţiei de funcţionare şi cea a denunţării contractelor de asigurare, poate solicita deschiderea dosarului de daună la societatea de asigurare. ”În termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de judecată privind deschiderea procedurii de faliment împotriva asigurătorului, Certasig - Societate de Asigurare şi Reasigurare S.A. are obligaţia predării evidenţelor complete ale dosarelor de daună, ale evidenţelor tehnico - operative şi contabile aferente acestor dosare la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în vederea publicării listei potenţialilor creditori de asigurări”, se arată în comunicat. Conform legislaţiei în vigoare, protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător revine Fondului de Garantare a Asiguraţilor, în limita plafonului de 450.000 de lei per asigurat.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.