O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM - Automatul Kalaşnikov, a fost dezvoltată încă din anul 2021 la Fabrica de Arme de la Cugir, în prezent aflându-se în stadiul de prototip industrial. Conducerea fabricii afirmă că urmează o testare finală, după care, în funcţie de rezultatele obţinute, fabrica de la Cugir este pregătită să înceapă producţia de serie mică, aceasta fiind prima fază către testare şi omologare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Pentru modelul din 2021, s-a încercat reproiectarea pe acelaşi principiu de funcţionare ca şi AKM-ul cu cumul de gaze. În urma testelor, se fac modificări constrictive pentru ca arma să îndeplinească criteriile NATO şi pentru a putea fi omologată. Sunt şanse foarte mari ca arma să treacă testările. Am văzut unde s-a greşit şi am reparat”, a declarat Ionela Bumb, din cadrul Inspecţiei Speciale pentru Cercetare în cadrul Fabricii de Arme Cugir, pentru ziarulunirea.ro.

Potrivit acesteia, arma este dotată cu un regulator de gaze, toate suprafeţele sunt ambidextre, iar armarea se face central, este dotată şi cu sistem dioptru, precum şi cu interfeţe Picatinny pentru accesorii suplimentare. Carcasa este realizată dintr-un aliaj de magneziu, şi fără accesorii arma are o greutate de 3,2 kg.

Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMAG
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank, Transgaz
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris

Ionela Bumb spune că sunt ”şanse foarte mari” ca în anul 2025 fabrica de Cugir să aibă o armă omologată.

”Urmează o testare finală, după care, în funcţie de rezultatele obţinute, putem spune că suntem pregătiţi să trecem la producţia de serie mică (care presupune fabricarea a 11 arme, dintre care 10 bucăţi vor parcurge procesul de testare şi omologare, conform standardului NATO-D 14). După ce parcurgem omologarea cu succes şi tehnologia de fabricaţie este definitivată, putem trece la producţia de serie şi ofertarea produsului, atât FSNA, cât şi pe pieţele internaţionale”, a declarat Radu Coroamă, directorul Fabricii de Arme Cugir S.A., pentru acelaşi ziar.

Conform jurnaliştilor locali, arma are o cadenţă de 600 de gloanţe pe minut şi o viteză a glonţului de 900 de metri pe secundă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.