Platforma socială TikTok a plătit Microsoft până la 20 de milioane de dolari pe lună pentru a avea acces la modelele lingvistice create de OpenAI, conform The Information.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cifra, valabilă la nivelul lunii martie a acestui an, reprezenta aproape un sfert din veniturile totale ale diviziei Microsoft de cloud AI.

Conform aceloraşi surse citate de publicaţie, divizia în cauză este pe cale să genereze venituri anuale de un miliard de dolari.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Pe de altă parte, conform surselor citate de The Verge, TikTok foloseşte tehnologia OpenAI pentru a-şi dezvolta propriile modele lingvistice, chiar dacă asta contravine regulilor impuse de către dezvoltatorul ChatGPT.

Dacă va reuşi să-şi dezvolte propriile modele lingvistice, TikTok nu va mai avea nevoie să plătească lunar celor de la Microsoft, ceea ce va afecta veniturile gigantului american.

Microsoft a devenit furnizorul unic de cloud al OpenAI în urma unei înţelegeri în valoare de mai multe miliarde de dolari şi a cheltuit alte câteva sute de milioane de dolari pentru a dezvolta un supercomputer pentru ChatGPT.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.