Cel mai nou, mai mic şi mai ieftin iPhone pare să aibă parte de o cerere slabă, sub aşteptările Apple, care, în consecinţă, reduce nivelul producţiei.
Deşi abia l-a lansat, în urmă cu câteva săptămâni, Apple a decis deja să reducă producţia celui mai nou smartphone al companiei, iPhone SE.
Conform surselor citate de Nikkei, Apple a decis ca producţia de iPhone SE să fie redusă cu 20% din al doilea trimestru al anului. Analiştii estimează că, în 2022, ar urma să fie vândute între 15 şi 20 de milioane de unităţi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Aceiaşi analişti cred că un mic rol în scăderea cereri îl joacă teama de război şi inflaţia, însă, aceste argumente nu par să influenţeze în aceeaşi măsură cererea pentru cele mai scumpe iPhone-uri.
Principala problemă pare să fie pur şi simplu interesul mai mic pentru acest model. În ciuda unui procesor nou şi a unor mici update-uri, iPhone SE 2022 arată la fel ca iPhone 8 şi este mai scump cu 30 de dolari decât modelul anterior.
Apple a întâmpinat probleme similare şi cu modelul de iPhone SE din 2020. Analiştii se aşteptau atunci ca Apple să scoată definitiv din portofoliu acest model, însă compania americană a fost de altă părere.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.