Aplicaţia dedicată cititorilor de literatură non-fiction BookVitals a primit o investiţie în valoare de 475.000 euro, iar runda de finanţare a fost condusă de fondul de investiţii Early Game Ventures, cu participarea unui grup de investitori de tip angel, a anunţat, vineri, compania. Asistenţa juridică a tranzacţiei a fost asigurată de casa de avocaturǎ DLA Piper Dinu.
Aplicaţia permite cititorilor să convertească imaginea paginilor unei cărţi în text, transformând experienţa de lectură şi făcând mai facilă luare de notiţe şi culegerea de citate. Aceste citate devin conţinut indexabil, uşor de căutat, adnotat şi distribuit pe reţele sociale sau pe alte canale digitale.
Echipa BookVitals pregăteşte lansarea unei variante noi a aplicaţiei de mobil, îmbunătăţită cu mai multe funcţionalităţi. De asemenea, echipa lucrează la un re-branding important, care să comunice mai bine valorile şi misiunea companiei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“Dincolo de functionalităţile care ţin de utilitate, aplicaţia are şi o componentă socială importantă, vitală pentru orice model de business B2C. De asemenea, avem încredere în echipa BookVitals. Aceasta a dovedit în timp că este capabilă să dezvolte aplicaţii de mobil care să fie instalate de aproape 700 de milioane de ori”, a spus Cristian Munteanu, Managing Partner al Early Game Ventures.
Early Game Ventures este un fond de investiţii cu capital de risc (venture capital) finanţat cu prioritate prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020 şi cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.
Fondul European de Investiţii (FEI) este parte a Grupului Bǎncii Europene de Investiţii şi este principalul finanţator de risc pentru IMM din Europa, prin instrumente de capital de risc, garanţii şi microfinanţare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.