Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au închis activitatea a trei operatori economici care aveau staţii GPL, după ce au descoperit că buteliile de aragaz erau umplute direct din portbagajul autoturismelor, iar acest luru este interzis de legislaţie. De asemenea, pentru aceste nereguli au fost date amenzi în valoare de 90.000 de lei.
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au anunţat că au fost făcute acţiuni de control la staţii GPL din zona Bucureşti-Ilfov. Echipele de control au identificat trei operatori economici care puneau în pericol siguranţa consumatorilor prin umplerea buteliilor pentru aragaz cu GPL direct din portbagajul autoturismelor, contrar normelor si procedurilor legale in vigoare.
Comisarii ANPC au precizat că aceste proceduri interzise erau făcute cu dispozitive neomologate.
Au fost date patru amenzi, în valoare de 90.000 lei şi a fost dispusă suspendarea activităţii.
De asemenea, comisarii ANPC au propus închiderea definitivă a unităţilor.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.