Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a anunţat, luni, că a publicat anunţul de intenţie privind desemnarea furnizorului de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale pentru următorii 5 ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Orice furnizor de servicii poştale autorizat, care doreşte să obţină această calitate, este invitat să depună, în următoarele 30 de zile, o cerere de desemnare împreună cu documentele conexe necesare. Conform anunţului de intenţie lansat de ANCOM, furnizorul de serviciu universal desemnat urmează să asigure furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal în perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2024.

”Orice furnizor de servicii poştale autorizat să furnizeze serviciile din sfera serviciului universal poate trimite ANCOM o cerere de desemnare până cel târziu la data de 6 noiembrie 2019. Aceasta va fi însoţită de o serie de documente şi informaţii suplimentare precum situaţiile financiare pentru ultimii 3 ani, condiţiile de calitate garantate de solicitant, amplasamentul punctelor fixe de acces şi de contact deservite de personal şi a celor de contact nedeservite de personal, şi estimarea costului net maxim aferent furnizării serviciilor poştale incluse în sfera serviciului universal pentru care se solicită desemnarea”, se arată în comunicat.

Documentaţia poate fi depusă personal sau de către un reprezentant al solicitantului, sub luare de semnătură, printr-un serviciu poştal cu confirmare de primire sau ca înscris în formă electronică, cu semnătură electronică extinsă. Furnizorii interesaţi vor depune cerere de desemnare pentru toate categoriile de servicii poştale incluse în sfera serviciului universal, în vederea furnizării acestora pe întregul teritoriu al României.

Aceştia pot consulta proiectul de decizie privind desemnarea furnizorului de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale, precum şi lista localităţilor situate în cazuri şi/sau condiţii geografice excepţionale în vigoare la data de 1 octombrie 2019, publicate de către ANCOM exclusiv cu scopul informării furnizorilor interesaţi cu privire la drepturile şi obligaţiile ce vor putea fi impuse furnizorului de serviciu universal desemnat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.