În anul 2019 au fost portate 958.821 de numere de telefon, din care 93% (895.083) sunt numere de telefonie mobilă, şi doar 63.738 sunt numere de telefonie fixă, a anunţat vineri Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Media lunară de portări aferentă anului 2019 este în uşoară creştere faţă de anul anterior, de la 77.543 în 2018 la 79.902 de portări. În lunile mai, decembrie şi ianuarie s-au portat cele mai multe numere: 89.584, 88.317, respectiv 88.183 de numere portate", precizează ANCOM.

În 2019, 81% din numărul de portări au fost realizate de către persoane fizice şi 19% de către persoane juridice.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În procesele de portare desfăşurate în anul 2019 au fost implicaţi 32 de furnizori de telefonie fixă şi mobilă.

Astfel, de la introducerea serviciului de portabilitate în România, în 21 octombrie 2008, peste 6,3 milioane de numere au fost transferate între reţele. Dintre acestea, 5,5 milioane sunt numere de telefonie mobilă (86%) şi peste 800 de mii de numere sunt de telefonie fixă.

Furnizorii de telefonie mobilă au reuşit în anul 2019 să atragă prin portare 895.083 de utilizatori. Dintre aceştia, cei mai mulţi au optat pentru reţeaua RCS & RDS – 337.784, în timp ce Orange a primit prin portare 170.528 de utilizatori, Telekom Romania Communications – 152.274, Vodafone – 137.385,  iar Telekom Romania Mobile Communications – 97.086.

47% au fost numere de cartele preplătite

Din cele 895.083 de numere de telefonie mobilă portate în 2019, 47% au fost numere de cartele preplătite.

În anul 2019 au fost portate 63.738 de numere de telefonie fixă, reprezentând 7% din totalul numerelor portate în acest an. Majoritatea numerelor de telefonie fixă portate au fost împărţite între principalii furnizori, astfel: RCS & RDS – 34.527, Vodafone – 10.488, Orange – 9.954, UPC România – 5.085 şi GTS Telecom – 1.025.

În 2019 au fost portate 14.795 de numere independente de locaţie, numere cu acces gratuit şi numere cu tarif special.

"Pe parcursul anului trecut ANCOM a primit 346 de petiţii pe tema portabilităţii, cele mai multe fiind generate de anumite probleme tehnice apărute în derularea procesului de portare, respectiv întârzierea mesajelor introduse de furnizori în baza de date centralizată (BDC) sau probleme de rutare. Alte probleme semnalate de utilizatori s-au referit la anularea proceselor de portare, la cererea utilizatorilor, precum şi la întârzierea realizării procesului de portare", informează autoritatea.

Portabilitatea numerelor de telefon le oferă utilizatorilor libertate deplină de alegere pentru că permite păstrarea numărului de telefon la schimbarea furnizorului de telefonie.

ANCOM a creat pentru informare site-ul portabilitate.ro, unde utilizatorii pot afla în ce reţea funcţionează orice număr de telefon folosit în România, chiar dacă a fost portat, dar şi sfaturi pentru a evita posibilele probleme care pot interveni pe parcursul procesului de portare.

ANCOM administrează şi monitorizează permanent baza de date centralizată (BDC), sistem IT prin intermediul căruia se gestionează procesele administrative asociate portabilităţii numerelor (schimbul de mesaje care are loc pe parcursul procesului de portare între operatori).

Autoritatea le acordă suport operatorilor pentru desfăşurarea corespunzătoare a proceselor de portare, dar nu poate aproba, refuza  sau anula cererile de portare (toate acestea fiind realizate de furnizori, la cererea utilizatorilor şi cu respectarea legislaţiei în vigoare).

Utilizatorii care doresc să-şi porteze numărul de telefon sunt sfătuiţi să verifice contractul pe care îl au cu operatorul actual; în cazul în care sunt încă în perioada minimă contractuală, cel mai probabil vor fi în situaţia de a plăti penalităţi pentru rezilierea anticipată a contractului, în special dacă au şi un terminal achiziţionat de la furnizor.

În cazul telefoniei mobile, pentru a vedea calitatea semnalului din reţeaua furnizorului la care vor să-şi porteze numărul, în zonele de interes pentru ei, utilizatorii pot consulta harta aisemnal.ro, pusă la dispoziţie de ANCOM în acest scop.

 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.