Mai întâi Brexit, acum Donald Trump. Cine va urma? Valul de populism care inundă lumea dezvoltată a marcat prin venirea lui Trump la preşedinţia SUA cea mai importantă victorie de până acum şi pare inevitabil ca următoarele revolte anti-sistem să ţintească Italia, Franţa şi chiar Germania Angelei Merkel, potrivit unei analize publicate de MarketWatch.
Pieţele par să depăşească deocamdată şocul victoriei lui Trump, dar de îndată ce un referendum referitor la euro va deveni o certitudine în Italia, iar viitorul preşedinte al Franţei va fi hotărât să scoată ţara din zona euro, tranzacţiile vor deveni foarte volatile pe pieţele financiare.
Când bursele europene s-au trezit miercuri dimineaţă cu victoria neaşteptată a lui Donald Trump, reacţia iniţială a fost neaşteptat de liniştită. La Londra, indicele FTSE 100 a scăzut cu 70 de puncte, genul de mişcare obişnuită pentru o zi ploioasă de noiembrie.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Traderii nu au uitat de fluctuaţiile care i-au luat prin surprindere acum patru luni, în urma votului pro-Brexit al britanicilor. Atunci au vândut masiv acţiuni aşteptând un Armageddon, dar indicii şi-au revenit foarte rapid. O mulţime de fonduri de hedging au pierdut suma uriaşe de bani. Traderii nu au dorit să mai vadă noi pierderi în bilanţurile din semestrul al doilea.
Acestea fiind zise, există numeroase motive de nervozitate. Trump a promovat în campanie bariere comerciale, tarife şi protecţionism şi toate cunoştinţele despre economia globală arată introducerea lor ar avea un efect extrem de negativ asupra creşterii.
Întrebarea este dacă a fost vorba doar despre retorică de campanie, sau dacă preşedintele ales o va pune în practică odată instalat la Casa Albă.
Văzută din afară, platforma lui Trump arată destul de rău. Este, desigur, opţiunea poporului american, la care are dreptul. Cel mai îngrijorător factor este unde va ajunge valul populist.
Este clar că economia globalizată şi comerţul liber care s-au dezvoltat de la căderea Zidului Berlinului, în 1989, au lăsat prea multă lume în urmă.
Creşterea salariilor a stagnat, inechităţile s-au adâncit, iar elitele politice, protejate în spatele unui zid de instituţii globale, par tot mai izolate.
Votul britanicilor pentru ieşirea din Uniunea Europeană este una dintre manifestările de nemulţumire, iar victoria lui Trump alta. Acest curent s-ar putea să nu se încheie aici, următoarele pe listă putând fi Italia, Franţa şi chiar Germania.
Italia
Premierul Matteo Renzi are în faţă un referendum dificil privind reforma constituţională, programat la începutul lunii decembrie, iar investitorii care ar anticipa acum o victorie ar fi foarte nesăbuiţi.
Renzi, aflat deja în scădere în sondaje înainte de victoria lui Trump, a ajuns la putere printr-o lovitură internă de partid şi nu a trecut prin alegeri generale. Dacă va fi nevoit să le convoace, cel mai probabil câştigător este Mişcarea Cinci Stele, care este în mare la fel ca Trump, dar cu glume mai bune.
Şansele ca actualul premier al Italiei să rămână la putere sunt peste zero, dar nu prea mari.
Franţa
Este deja o certitudine că lidera Frontului Naţional din Franţa, Marine Le Pen, va candida la alegerile prezidenţiale din aprilie şi mai. Cel mai probabil oponent al său este politicianul de centru-dreapta AlainJuppe, care are o carieră politică atât de îndelungată încât este printre puţinii oameni din lume care ar putea-o face pe Hillary Clinton să arate proaspătă şi incitantă.
Dacă America are aşa-numita ”rust-belt problem”, la fel este şi cazul Franţei, dar mai grav. Baza de producţie de ţării a scăzut de la adoptarea euro. Rezultatul este şomaj în masă şi stagnarea salariilor.
Percepţia a fost că deşi Le Pen poate atrage voturi de protest, nu poate să câştige alegerile. Situaţia este diferită acum, iar ea a promis că va reintroduce francul.
Germania
Nici Germania nu este imună. Angela Merkel poate părea atotputernică, iar alegerile generale vor avea loc abia toamna viitoare. Dar un politican a cărui politică a fost permiterea imigraţiei în masă, la o scară fără precedent, pare să fie rupt de realitarea vremurilor.
Partidul de dreapta Alternativa pentru Germania îi erodează deja electoratul, forţând-o să se bazeze tot mai mult pe aliaţii social-democraţi, dar este greu de crezut că alianţa va dura la nesfârşit.
Mai grav, este dificil de crezut că Uniunea Europeană în sine poate supravieţui respingerii monedei unice atât în Italia cât şi în Franţa, în condiţiile în care succesul populiştilor într-o ţară favorizează populiştii în altă ţară.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.