2020 va fi, pentru multe dintre firmele din România, un an în care reorganizarea business-ului se va afla în prim-plan, estimează analiştii de la Sierra Quadrant, care precizează că 2020 se anunţă a fi un an extrem de complicat din punct de vedere macro-economic, cu evoluţii impredictibile în zona cursului valutar, a inflaţiei, a costurilor de finanţare şi a cererii de mărfuri şi servicii, mai ales la export, spun analiştii de la Sierra Quadrant.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Pe fondul provocărilor din mediul economic, de la creşterea costurilor operaţionale la criza forţei de muncă, multe companii îşi vor reconfigura afacerile, cu focus pe eficientizarea activităţii şi evitarea blocajului financiar", arată analiza.

După ce, în 2019, mediul de afaceri românesc a trecut printr-o adevărată curăţenie generală, anticipată de Sierra Quadrant, peste 126.000 de firme fiind radiate sau dizolvate, cu 30% mai multe decât în anul precedent, în acest an cuvântul de ordine va fi reorganizarea business-ului, estimează compania, unul dintre principalii jucători din piaţa insolvenţei din România.

"Noul an va însemna, pentru multe dintre firmele româneşti, mai ales cele din sectorul IMM-urilor, un an de cotitură în care vor trebui să ia decizii strategice, absolut necesare. Creşterea costurilor operaţionale, inclusiv în segmentul resurselor umane, dificultăţile din zona de cash-flow şi extinderea blocajului financiar vor determina o scădere a apetitului pentru investiţii în multe sectoare ale economiei, o accentuare a procesului de dezintermediere, iar  acest fenomen se va traduce printr-un amplu proces de reorganizare a business-urilor în multe parte dintre sectoarele economiei, de la comerţ la industria prelucrătoare, agricultură, transporturi şi construcţii", estimează analiştii Sierra Quadrant.

Scăderea apetitului pentru investiţii

Scăderea apetitului pentru investiţii este relevat şi de statisticile ONRC care arată că, în primele 11 luni din 2019, pe ansamblu, numărul firmelor & PFA nou înfiinţate a stagnat la nivelul din anul precedent, la 125.433 (-0,02%). Relevantă este şi reducerea numărului societăţilor pe acţiuni (SA) nou înfiinţate şi reorientarea business-ului către SRL şi PFA, acolo unde numărul noilor entităţi a crescut cu aproape 3000 de entităţi.

În total, la finele lunii noiembrie 2019 (ultima lună pentru care există date finale la ONRC), în economia românească activau 1.362.483 profesionişti, cu 3,59% mai mulţi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

"Chiar dacă, pe ansamblu, numărul firmelor şi al PFA-urilor active din punct de vedere juridic a crescut în 2019, ritmul de creştere este sub cel din 2018 (4,88%), un indicator care arată că există zone în care problemele s-au accentuat. Datele finale pe 2019 vor indica, cel mai probabil, o accentuare a acestui fenomen", arată analiza Sierra Quadrant.

2020, an plin de necunoscute

2020 se anunţă a fi un an extrem de complicat din punct de vedere macro-economic, cu evoluţii impredictibile în zona cursului valutar, a inflaţiei, a costurilor de finanţare şi a cererii de mărfuri şi servicii, mai ales la export, spun analiştii de la Sierra Quadrant.

"În acest context, pentru mulţi investitori va fi o adevărată provocare să îşi creioneze un plan de business coerent şi fezabil", adaugă ei.

Consolidarea afacerilor, privită din prisma asigurării resurselor financiare, a lichidităţii, se va afla în prim-plan, însoţită, cel mai probabil, de o temperare a investiţiilor, în condiţiile în care, în multe domenii, de la agricultură la industria prelucrătoare, există deja semnale de încetinire.

"2020 este un an cu un puternic accent electoral care se suprapune pe o situaţie economică instabilă, accentuată de dezechilibrele macro-economice. O combinaţie care trebuie să determine mediul de afaceri să îşi previzioneze mai atent business-ul", afirmă Ovidiu Neacşu, asociat coordonator al Sierra Quadrant.

Potrivit estimărilor Sierra Quadrant, multe dintre companii îşi vor reconfigura afacerile în acest an, cu focus pe eficientizarea proceselor.

Accentuarea blocajului financiar şi creşterea costurilor 

"Accentuarea blocajului financiar şi creşterea costurilor operaţionale generate de inflaţie, de forţa de muncă şi utilităţi, vor determina investitorii să îşi ia măsuri de precauţie, de la reducerea şi eficientizarea paletei de produse şi servicii, la diminuarea creditului furnizor şi externalizarea unor servicii, în special din zona de suport. În plus, criza forţei de muncă va determina un avans semnificativ al automatizării proceselor", estimează Ovidiu Neacşu.

Din punct de vedere al riscului investiţional, în prim-plan se vor afla afacerile din comerţ, acolo unde, şi în 2019, au fost cele mai multe probleme. 28.114 firme de profil au fost radiate, 3954 de companii şi-au suspendat activitatea, iar 1800 au intrat în insolvenţă în primele 11 luni din 2019.

Dincolo de comerţ, procesul de reorganizare a business-urilor va fi prezent şi în alte sectoare economice, de la industria prelucrătoare şi agricultură la transporturi şi construcţii, acolo unde există deja semnale că dinamica business-ului s-a temperat.

"Agricultura, de exemplu, nu a mai înregistrat în 2019 rezultatele scontate, pe fondul condiţiile meteo nefavorabile şi a scăderii cererii la export, iar perspectivele din 2020 tind spre o situaţie similară. În sectorul de prelucrare, asistăm deja o temperare semnificativă în ultimele luni, iar în construcţii, în absenţa unei implicări active a statului, în special în zona Prima Casă, planurile multor dezvoltatori au fost date peste cap", arată analiza.

2020 porneşte la drum cu un mediu economic ceva mai închegat decât în anul precedent. Dacă în anii trecuţi, Registrul Comerţului raporta recorduri negative pe bandă rulantă, în 2019 am asistat şi la primele semnale pozitive, de însănătoşire a mediului de afaceri.

Scăderea numărului firmelor şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă

Relevantă este scăderea cu 24,44% a numărului societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă (5830) şi reducerea cu 22% a numărului firmelor şi PFA-urilor care şi-au suspendat activitatea (12.842). Şi numărul celor dizolvate a scăzut în acelaşi interval, cu 2,80%, la 31.217.

Potrivit experţilor Sierra Quadrant, această perspectivă pozitivă trebuie privită însă doar din punct de vedere statistic.

În condiţiile în care peste 90% dintre firme sunt insuficient capitalizate, multe dintre ele neavând niciun fel de buffer financiar în caz de criză, economia reală continuă să se confrunte cu multiple provocări.

Intrarea în insolvenţă a unei firme, de exemplu, poate genera situaţii de risc pe întregul lanţ economic.

"Problemele de gestiune a business-ului persistă la scară largă în economie. În ultimii ani am oferit consultanţă pentru multe companii aflate în dificultate. În multe dintre cazuri, au fost investitori care şi-au supraestimat veniturile, relaţiile cu partenerii, care au avut aşteptări mult prea optimiste în privinţa performanţei business-ului, bazate prea puţin pe date financiare. Este nevoie de expertiză, de  strategii de risc care să ţină cont de realităţile din economie", afirmă Ovidiu Neacşu.

În cei peste 21 de ani de activitate, Sierra Quadrant a devenit una dintre cele mai importante companii de profil din România, fiind specializată în lucrări de administrare şi lichidare complexe, cu un ridicat grad de dificultate, caracterizate prin patrimoniu mare şi diversificat, prin multitudinea problemelor legale care trebuie soluţionate, concomitent cu procedura de insolvenţă: bilanţ de mediu, substanţe periculoase în proprietate, servituţi neclare şi litigii legate de patrimoniu, etc.

Printre dosarele semnificative gestionate în prezent de Sierra Quadrant se află Electrocentrale Bucureşti (Elcen), CET Bacău, Letea Bacău, Servicii Energetice Moldova, Donau Chem, Compania de Navigaţie Fluvială Giurgiu NAV, Teleferic, Rombet şi GA-Pro-Chimicals.

 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.