Legăturile dintre România şi Italia sunt mai strânse decât cele cu orice altă ţară care a înregistrat până acum un număr semnificativ de cazuri de coronavirus, atât din perspectivă a fluxului de persoane, cât şi din punct de vedere economic, arată o analiză XTB România, potrivit căreia evoluţia rapidă a epidemiei de coronavirus din Italia este o situaţie potenţial îngrijorătoare, investitorii şi actorii economici încercând în prezent să o evalueze, căutând să se pregătească.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Pe de o parte, o încetinire a economiei în Italia, fie şi temporară, poate însemna o temperare a activităţii economice în anumite sectoare de la noi, în timp ce riscul unei răspândiri a virusului favorizată de călătoriile dinspre Italia spre România poate induce o vulnerabilitate de altă magnitudine. În prezent observăm o reacţie moderată pe bursă, scăderile fiind sub cele înregistrate de bursa germană (la 13.30, peste -3,5% faţă de mai puţin de 2,8% pentru BET). România livrează în special maşini şi echipamente electrice, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, automobile şi piese auto, şi importă din Italia cazane, turbine, motoare, maşini şi echipamente electrice, piei brute şi tăbăcite, materiale plastice. Volumul total al schimburilor comerciale a fost de aproximativ 18 miliarde euro în 2018, important în raport cu volumul comerţului total, de aproximativ 150 miliarde euro. Pe termen foarte scurt, investitorii ar putea rămâne îngrijoraţi, şi este nevoie de măsuri foarte stricte şi eficient implementate pentru a evita o dezvoltare nedorită a efectelor asupra economiei reale româneşti”, afirmă Claudiu Cazacu, consulting strategist în cadrul XTB România.

Pe de altă parte, evoluţia rapidă a epidemiei de coronavirus din Italia ar putea amplifica euroscepticismul la nivelul UE.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Astfel, am asistat la primele măsuri ce apără această ipoteză. Matteo Salvini, liderul partidului de extremă dreapta Liga, susţine închiderea frontierei, profitând de contextul sensibil pentru a promova viziunea naţionalistă a grupării. Oficialii austrieci au confirmat suspendarea întregului trafic feroviar din şi către Italia pentru câteva ore în timpul weekendului, ca o reacţie reflex în momente de panică”, spun analiştii XTB România.

În cazul în care epidemia se va răspândi şi în alte state, conceptul de ”frontiere deschise”, unul dintre pilonii Uniunii Europene, va fi supus unui test de stres, adaugă ei.

În plus, va fi o provocare şi pentru sistemele de sănătate publice din Europa, în special în ţările care nu se pot ”lăuda” cu logistică de ultimă oră. Răspunsul Comisiei Europene a fost prompt, anunţând un pachet de ajutoare ce se ridică la 232 milioane de euro pentru a susţine statele membre în efortul de a combate problema.   

„Scenariul actual ar putea avea efecte economice semnificative asupra Italiei, cele două regiuni aflate sub carantină, Lombardia şi Veneto, având o pondere de aproximativ 30% în PIB. În plus, a treia cea mai mare economie europeană nu traversează cea mai bună perioadă, confruntându-se cu semne de recesiune economică. Rămâne de văzut modul în care autorităţile vor gestiona situaţia, încrederea în guvern scăzând în ultimul timp ca urmare a tensiunilor interne”, explică Radu Puiu, financial analyst la XTB România.          

Începutul sesiunii europene a adus un gap descendent amplu la nivelul indicelui bursier italian, FTSE MIB, ca urmare a unei deteriorări majore a apetitului pentru risc al investitorilor. Deşi săptămâna trecută indicele se afla la maxime multianuale, scăderea de astăzi de aproximativ 4,40% a dus la anularea întregului avans înregistrat de la începutul lunii februarie.  

Până în acest moment, au fost identificate peste 160 de cazuri şi au fost confirmate câteva victime, evoluţie care a determinat autorităţile italiene să ia măsuri drastice. Astfel, au fost puse sub carantină peste 10 oraşe din Nordul Italiei. În plus, a fost suspendată activitatea unităţilor de învăţământ şi au fost anulate sau întrerupte mai multe evenimente importante, precum Carnavalul din Veneţia sau reprezentanţii din cadrul Fashion Week.

Cu peste 15 ani de experienţă, XTB este în prezent a patra cea mai mare casă de brokeraj de FX şi CFD-uri din lume şi cea mai mare din Europa Centrală şi de Est. Are birouri în peste 10 ţări incluzând Marea Britanie, Polonia, Germania şi Franţa.

 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.