Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat vineri că a colectat la bugetul de stat venituri de 199,4 miliarde lei în 2016, cu 2,6 miliarde lei peste nivelul din 2015 şi cu 1,8%, sau 3,5 miliarde lei, peste nivelul prevăzut la începutul anului, dar uşor sub nivelul prevăzut la ultima rectificare bugetară, din noiembrie.
Precizările vin la puţin timp după demisia şefului ANAF, Dragoş Doroş, noul guvern urmând să numească în curând un nou şef al Fiscului.
"Conform datelor provizorii centralizate până în prezent, ANAF a colectat în 2016 venituri bugetare cumulate în cuantum de 199,40 miliarde de lei, cu 2,60 de miliarde de lei mai mult decât în 2015 şi cu 3,52 miliarde de lei (1,8%) mai mult decât programul prevăzut în ianuarie 2016 de legile bugetare, în timp ce programul revizuit la rectificarea din noiembrie 2016 a fost îndeplinit în proporţie de 99,8%", a precizat ANAF.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Potrivti datelor disponibile la acest moment, Fiscvul a colectat 137,43 miliarde de lei în 2016 la bugetul de stat, faţă de 137,46 miliarde de lei în 2015.
Cele mai mari probleme au fost la taxa pe valoarea adăugată (TVA), în condiţiile în care cota generală a TVA a fost redusă de la 24% la 20% de la 1 ianuarie 2016.
"TVA colectată a fost de 51,66 miliarde de lei, cu 0,7% (353 milioane de lei) mai puţin faţă de programul iniţial şi cu 2% (1,06 miliarde de lei) mai puţin decât programul revizuit. Deşi cota standard de TVA a fost redusă cu 16,6% faţă de 2015, TVA colectată de ANAF în anul 2016 este cu doar 9,6% (5,46 miliarde) mai mică faţă de 2015, fiind recuperate 7 puncte procentuale", argumentează ANAF.
În schimb, încasările din impozitul pe profit au fost de 15,38 miliarde de lei, cu 7,3% peste programul iniţial şi cu 0,5% mai mult decât programul revizuit.
De asemenea, Fiscul a încasat 27,37 miliarde de lei din impozitul pe venit în 2016, "cu 5,8% mai mult faţă de programul iniţial şi conform programului de colectare revizuit", a menţionat instituţia.
ANAF a anunţat încasări din accize, inclusiv din "taxa pe viciu", de 26,84 miliarde de lei în 2016, cu 929,4 milioane lei mapeste nivelul din 2015, dar cu 2,2% sub nivelul programat.
Din alte venituri, ANAF a colectat 1,2 miliarde lei în plus faţă de 2015 şi 287,9 milioane lei mai mult decât programul prevăzut de legile bugetare anuale rectificate.
"La bugetele de asigurări sociale s-au colectat 61,97 miliarde lei cu 4,43% mai mult faţă de 2015, programul prevăzut de legile bugetare rectificate fiind realizat în proporţie de 100,7%", a mai precizat instituţia fiscală.
ANAF atrage, însă, atenţia că în 15 februarie 2017 este data închiderii exerciţiului bugetar pentru anul 2016 şi doar după această dată vor fi publicate rezultatele finale ale activităţii de colectare a veniturilor bugetare de anul trecut.
De altfel, 25 ianuarie 2017 este data limită a depunerii declaraţiilor fiscale şi a plăţii obligaţiilor fiscale aferente lunii decembrie 2016 şi trimestrului IV 2016.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.