Direcţia Generală a Vămilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a confiscat în primele şase luni ale anului un număr de 25,28 milioane ţigarete, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut când au fost confiscate 11,53 milioane ţigarete, spune vicepreşedintele ANAF, Ştefan Cosmin Doliş, într-un comunicat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Producătorul de ţigarete British American Tobacco a anunţat că a demarat campania de informare „Tu ştii cu câte ţigări poţi trece legal graniţa?”, în parteneriat cu Poliţia de Frontieră Română, ANAF şi Direcţia Generală a Vămilor.

În ultimii şase ani (2013-2018) cantitatea totală de ţigări descoperită şi confiscată la frontiera României se ridică la aproximativ 42,3 milioane pachete cu ţigări, cu o valoare de peste 390 milioane lei.

Părţile implicate spun că nu toţi cei care vin cu ţigări în ţară cunosc prevederile legale referitoare la cantitatea maximă de ţigarete admisă la trecerea frontierei.

„Acţiunile pentru prevenirea şi combaterea traficului ilicit cu ţigarete şi produse din tutun reprezintă o prioritate a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Vămilor. Vama Română are ca principale atribuţii protejarea intereselor financiare ale UE şi ale frontierelor europene. Aşadar, combaterea traficului ilicit cu ţigarete şi produse din tutun, care provoacă bugetului de stat prejudicii majore, este unul dintre principalele noastre obiective. Astfel, acţiunile şi eforturile lucrătorilor vamali, în cooperare cu celelalte autorităţi de aplicare a legii au continuat şi în primele şase luni ale anului 2019, când au fost confiscate un număr de 25.284.426 bucăţi ţigarete, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut când au fost confiscate doar 11.534.990 bucăţi ţigarete”, a declarat vicepreşedintele ANAF, Ştefan Cosmin Doliş.

Campania, parte a programului „Stop Contrabanda” dezvoltat de British American Tobacco, se desfăşoară în parteneriat cu Poliţia de Frontieră Română, ANAF şi Direcţia Generală a Vămilor.  

”Totodată, considerăm oportună campania de informare a publicului cu privire la efectele contrabandei asupra societăţii şi riscurile la care se expun persoanele care sunt implicate în astfel de activităţi, având în vedere că una dintre direcţiile de acţiune pentru prevenirea şi combaterea traficului ilicit cu ţigarete şi produse din tutun, din cadrul Strategiei naţionale a autorităţii vamale pentru prevenirea şi combaterea traficului ilicit cu ţigarete şi produse din tutun 2019-2021, este reducerea cererii de produse din tutun provenind din contrabandă prin participarea la campanii publice de conştientizare a efectelor negative ale comerţului ilegal cu produse din tutun, alături de alte instituţii ale statului şi producătorii de ţigarete”, mai spune vicepreşedintele ANAF.

La rândul său, şeful Poliţiei de Frontieră, chestor general de poliţie Ioan Buda, afirmă că una dintre principale priorităţi ale Poliţiei de Frontieră este combaterea contrabandei cu ţigarete.

„Combaterea contrabandei cu ţigarete continuă să reprezinte una dintre principale priorităţi ale Poliţiei de Frontieră, zilnic fiind desfăşurate acţiuni specifice pentru identificarea şi reţinerea persoanelor care desfăşoară activităţi ilicite în această sferă. Numai în primele şase luni ale acestui an, poliţiştii de frontieră au descoperit şi confiscat, independent sau în colaborare cu alte instituţii ale statului, aproximativ 2,4 milioane de pachete cu ţigări provenite din contrabandă, în valoare de peste 24 milioane lei. Echipamente aflate in dotare şi specialişti din cadrul structurilor Poliţiei de Frontieră sunt angrenaţi în combaterea acestui fenomen, care este unul complex, cu ramificaţii la nivelul întregii ţări”, a declarat şeful Poliţiei de Frontieră, chestor general de poliţie Ioan Buda.

British American Tobacco lansează, în toate punctele de frontieră ale României, o campanie naţională împotriva contrabandei cu ţigări ce-şi propune să informeze publicul larg asupra cantităţilor cu care poţi călători atunci când traversezi frontiera şi a consecinţelor încălcării legii.

”Scopul acestei campanii este să informeze publicul larg asupra consecinţelor grave ale traficului ilicit cu produse din tutun, atât la nivel individual, prin aspre sancţiuni legislative, cât şi la nivel social şi economic, prin întreţinerea unor surse de venit pentru reţele de crimă organizată”, arată, la rândul lor, reprezentanţii BAT.

Ţigaretele achiziţionate din pieţe din afara UE pot fi de trei-patru ori mai ieftine decât cele din România, motiv pentru care acestea sunt adesea vândute prietenilor sau distribuite în magazine şi pe reţelele de socializare, pentru vânzare.

„În fiecare an, prin punctele de trecere a frontierei României trec peste 60 de milioane de persoane. Parte dintre ele nu ştiu, de exemplu, că în ţările din cadrul Uniunii Europene poţi transporta maximum 40 de pachete de ţigări, iar în ţările din afara Uniunii, maximum 10 pachete sau că la intrarea în ţară poţi avea asupra ta 40 de pachete de ţigări dacă intri din spaţiul comunitar sau două pachete dacă intri din spaţiul extracomunitar. Prin campania demarată astăzi, continuăm programul început în 2017 şi aducem la cunoştinţa publicului larg informaţiile necesare  asupra prevederilor legale privind cantitatea permisă de produse din tutun în timpul călătoriilor. Platforma Stop Contrabanda este o sursă permanentă de informare a consumatorilor cu privire la consecinţele contrabandei, dar şi despre rezultatele autorităţilor în combaterea acestui fenomen”, a declarat Ileana Dumitru, director of Legal & External Affairs în cadrul British American Tobacco.

Reprezentanţii companiei spun că eforturile susţinute ale autorităţilor au condus la o reducere a consumului de produse ilegale din tutun, pentru care nu se plăteşte nicio taxă, de la 16,3% în primele şase luni ale anului trecut, la 15,8% în prima jumătate a lui 2019.

În contextul reducerii consumului de ţigări de contrabandă, companiile de tutun au virat mai mulţi bani la bugetul de stat, în cazul British American Tobacco creşterea fiind de peste 90 de milioane de euro pentru prima jumătate a anului 2019.

România este una dintre tarile cu un  nivel ridicat al contrabandei cu ţigarete din Europa de Est. România are 2.000 de km de graniţă cu ţări non-UE, pe teritoriul cărora preţul tutunului poate fi de până la 3-4 ori mai mic.

Traficul ilicit de ţigări prejudiciază anual statul român cu peste 650 milioane de euro (aproximativ 3 miliarde de lei).

Fiecare container de ţigări ilegale înseamnă 1 milion de euro profit pentru reţelele de contrabandă. Date ale Interpol arată că traficul ilicit de ţigări este un catalizator pentru traficul de droguri, arme, persoane şi chiar activităţi teroriste.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.