Ambasadorul Germaniei în România, Cord Meier-Klodt, a declarat, joi, în cadrul Conferinţei despre schimbările climatice şi protecţia climei care are loc la Bucureşti, că este nevoie de eforturi comune pentru ca în viitor aceste fenomene să fie contracarate, fiind necesară o abordare completă vastă, nu doar la nivel internaţional, ci şi la nivel local, naţional.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cord Meier-Klodt a subliniat faptul că evenimentul are drept scop intensificarea schimburilor de experienţă româno-germane în ceea ce priveşte măsurile concrete de transpunere a rezoluţiilor Acordului de la Paris COP21 privind încălzirea globală şi atingerea obiectivelor Planului de Acţiune privind Schimbările Climatice.

“Alături de Asociaţia Environ (organizaţie colectivă non-guvernamentală care instituie în România principiul European al răspândirii extinse a producătorului în domeniul deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, n.r), ne-am ocupat de aceste probleme climatice”, a afirmat, în deschiderea Conferinţei, ambasadorul german.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

El a vrut să amintească că “în Germania avem un Guvern nou, unul care dedică protecţiei climatice prin Tratatul Coaliţei un spaţiu larg”, precizând că noul ministru al Mediului, Svenkja Schulze “provine din landul federal cu cea mai mare populaţie, Renania de Nord-Westfalia, unde a fost ministru pentru Inovare şi Cercetare, deci un ministru puternic”.

Cord Meier-Klodt a afirmat că schimbările climatice, limitările care reies din acest fenomen ţin de provocările cele mai mari ale erei noastre şi sunt necesare şi în viitor eforturi mari pentru a le contracara, o abordare completă, vastă, nu doar la nivel internaţional, ci şi la nivel local, naţional.

În ceea ce priveşte colaborarea România-Germania pentru implementarea măsurilor, ambasadorul german a precizat că tratativele internaţionale de limitare a efectelor schimbărilor climatice COP21 şi COP23 sunt pietre de hotar, însă este esenţial, în primul rând, abordarea naţională şi implementarea naţională a acestor obiective globale”.

Meier-Klodt a spus că îşi doreşte, de asemenea, “o colaborare strânsă şi la nivel de autorităţi locale, dar şi cu o implicare personală”, dând exemplu aici ce poate face fiecare pentru mediu: “Mi-am adus aminte de ce îmi readuce aminte soţia mea în fiecare dimineaţa, după ce mi-am pus pasta de dinţi, să închid apa pentru că nu am nevoie. Cred că este un lucru pe care îl putem implementa conştientizând importanţa protecţia mediului în viaţa noastră”.

Ambasadorul a explicat care sunt cele mai importante subiecte ale Conferinţei, la care vor fi prezentate proiecte atât din România cât şi din Germania, legate de gestionarea deşeurilor, reciclare, concepte de mobilitate inovatoare, şi s-a arătat impresionat că “şi în România există multe concepte de mobilitate aflate în fază de cercetare şi implementare: "Este un model high-tech care m-a impresionat foarte mult în România”.

La conferinţă participă şi ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, precum şi cercetători şi autorităţi din domeniul protecţiei mediului din Germania.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.