Airbus a prezentat marţi un model de avion curbat în care corpul şi aripile sunt integrate într-un singur modul, proiectat pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon cu circa 20%, relatează Reuters.
Începând de anul trecut, producătorul european de avioane a efectuat teste de zbor ale unui prototip cu o anvergură a aripilor de 3,2 metri, numit Maveric, într-un loc secret din centrul Franţei. Modelul a fost prezentat acum la salonul de aeronautică din Singapore.
Conceputul unui design ”cu corp şi aripi integrate” există încă din anii 1940 şi a condus la fabricarea bombardierului U.S. B-2, precum şi la proiectul de cercetare X-48 al Boeing şi NASA de acum 10 ani.
Astfel de avioane sunt dificil de controlat, dar produc o frecare aerodinamică mai mică, ceea ce le face mai eficiente în zbor.
Producătorii de avioane revin la astfel de designuri, industria avioanelor de pasageri încercând să producă aeronave mai prietenoase cu mediul.
”Considerăm că acum este momentul să promovăm această tehnologie şi să studiem ce ne aduce. Avem nevoie de aceste tehnologii perturbatoare pentru a respecta cerinţele pentru mediu. Este următoarea generaţie de avioane; studiem această opţiune”, a spus Brice Dumont, vicepreşedinte executiv pentru inginerie la Airbus.
Aceasta a arătat că este prea curând de afirmat dacă astfel de forme ar putea contribui la următoarea generaţie de avioane destinate curselor pe distanţe medii, aşteptată în anii 2030.
De la generaţia anterioară de teste, industria aerospaţială a beneficiat de îmbunătăţiri ale materialelor care fac astfel de avioane mai uşoare, iar puterea de calcul s-a îmbunătăţit, ceea ce îmbunătăţeşte controlul zborului, a explicat Dumont.
Airbus studiază în prezent modul în care poate funcţiona cabina şi în care avionul va fi integrat în aeroporturi.
Una dintre problemele nerezolvate este dacă un astfel de avion va avea ferestre sau va folosi ecrane pentru jocuri video pentru a da pasagerilor senzaţia mediului înconjurător.
O altă problemă care a persistat în aceste experimente este cum pot fi gestionate senzaţiile de mişcare.
Pentru că pasagerii vor fi aşezaţi mai departe de centrul avionului, comparativ cu modelul clasic sub formă de tub şi aripi, se vor mişca mai mult atunci când avionul se va întoarce.
Compania concurentă Boeing a dat mai multă atenţie unui posibil rol de transport de mărfuri pentru un astfel de tip de avion.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.