Agenţia de Dezvoltare Spaţială (SDA) a Pentagonului a atribuit luni contracte în valoare de 1,5 miliarde de dolari companiilor Lockheed Martin şi Northrop Grumman, pentru prototipuri de sateliţi de comunicaţii, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

SDA a spus că cei 72 de sateliţi vor fi pentru varianta ”Beta” a constelaţiei sale Tranche 2 Transport Layer, o reţea pe care armata americană o construieşte pentru a furniza comunicaţii criptate printr-o flotă de sute de sateliţi, pe care o numeşte Arhitectura Spaţială Proliferated Warfighter.

Lockheed şi Northrop vor construi fiecare 36 dintre prototipurile de sateliţi, a căror lansare este programată să înceapă până în septembrie 2026.

Contractul Lockheed este în valoare de 816 milioane de dolari, iar al Northrop este de 733 de milioane de dolari.

Un purtător de cuvânt al SDA a declarat pentru CNBC că agenţia a primit şase propuneri pentru contract.

Pentagonul este din ce în ce mai ambiţios în spaţiu, văzând necesitatea de a ţine pasul cu capacităţile în creştere ale Chinei într-un domeniu care are ramificaţii pe scară largă pentru eforturile de securitate naţională pe Pământ.

Bugetul Forţei Spaţiale pentru anul fiscal 2024 a fost majorat cu 30 de miliarde de dolari.

O mare parte din această finanţare merge atât către contractorii de apărare, cât şi către companiile spaţiale care furnizează produse şi servicii armatei.

Primii sateliţi ai sistemului SDA au fost lansaţi în aprilie. Acei sateliţi ”Tranşa 0” au fost primul efort de a demonstra fezabilitatea reţelei SDA.

În plus faţă de comunicaţii, reţeaua SDA îşi propune să ofere armatei americane caracteristici precum avertizare pentru rachete şi capabilităţi de urmărire.

Reţeaua SDA se încadrează în contribuţia Forţelor Spaţiale la Comandamentul şi Controlul Comun din toate domeniile al Departamentului de Apărare, un proiect de creare a unei reţele unificate în ramurile sale militare.

SDA a atribuit anterior contracte pentru construirea şi operarea de sateliţi în flota sa către York Space, SpaceX, Lockheed Martin, Northrop Grumman şi L3Harris.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.