Ministrul Mediului, Tánczos Barna, şi preşedintele general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), Laurenţiu Alexandru Blaga, au semnat un contract de finanţare în valoare de 5 milioane de euro prin care Agenţia de Cadastru va achiziţiona servicii de scanare a teritoriului prin tehnologie LiDAR (Light Detection and Ranging) care permite obţinerea unei imagini 3D a teritoriului scanat, se arată într-un comunicat transmis vineri de ANCPI.
“ANCPI continuă dezvoltarea bazei de date a informaţiilor geografice, necesare pentru prevenirea şi atenuarea dezastrelor legate de climă, prin scanarea teritoriului cu tehnologie LiDAR şi generare de modele digitale de teren şi de suprafaţă cu acoperire totală de 50.000 km2, în două zone: zona A – judeţele Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj şi zona B – judeţele Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea”, se arată în comunicat.
Prin acest proiect, ANCPI are ca obiectiv pregătirea informaţiilor geografice în vederea monitorizării mediului, a schimbărilor climatice şi a punerii în aplicare a Directivei UE privind armonizarea şi schimbul de informaţii geografice, la nivel naţional şi internaţional.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit Agenţiei de Cadastru, toate aceste date pot fi utilizate pentru estimarea altitudinii suprafeţei în vederea dezvoltării infrastructurii, modelarea cartografică pentru mediu şi agricultură, interpretarea fotografiilor şi cartografierea tematică 3D, detectarea tipurilor de acoperire sau utilizare a terenului, statistici teritoriale, precum şi furnizarea unei hărţi de bază pentru monitorizarea pericolelor, o mai bună pregătire, atenuare şi adaptare.
„Tehnologia LiDAR permite obţinerea unei imagini 3D a teritoriului scanat. Astfel, vom cunoaşte altitudinea fiecărei zone, curbele de nivel, chiar şi densitatea vegetaţiei. Drept urmare, vom putea identifica, de exemplu, zonele inundabile, pentru a preveni şi atenua anumite evenimente legate de climă”, a declarat ministrul mediului, Tánczos Barna.
Valoarea totală a proiectului „Informaţii geografice pentru mediu, schimbări climatice şi integrare UE – LAKI III” este de cinci milioane de euro. Finanţarea este asigurată, în proporţie de 85%, din fonduri europene nerambursabile obţinute prin mecanismul financiar al Spaţiului Economic European (SEE) 2014-2021, programul Adaptare la Schimbările Climatice şi Ecosisteme RO – Mediu. Termenul de finalizare al proiectului este 30 aprilie 2024.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.