Retailerul de materiale de construcţii şi bricolaj Dedeman şi dezvoltatorul AFI Europe au anunţat duminică decizia de a anula tranzacţia de vânzare a trei clădiri de birouri din cadrul proiectului AFI Business Park.
La începutul lunii iunie, Dedeman a anunţat că a semnat cu dezvoltatorul AFI Europe un antecontract de vânzare a trei clădiri de birouri din cadrul proiectului AFI Business Park, aflat chiar lângă mall-ul AFI Cotroceni. Acordul includea şi opţiunea de vânzare a celorlalte două clădiri din cadrul aceluiaşi proiect, valoarea totală a tranzacţiei fiind estimată la 164 milioane euro.
”După informarea de acum câteva zile prin care Dedeman şi-a exprimat intenţia de a nu continua discuţiile pentru achiziţionarea clădirilor AFI Park 4 & 5, care nu făceau în fapt obiectul unui acord cu caracter obligatoriu, ambele părţi au hotărât să înceteze această tranzacţie şi deopotrivă să nu procedeze la finalizarea înţelegerii de transfer al clădirilor AFI Park 1-3, astfel că AFI Europe va continua să opereze toate clădirile din parcul de business ca un complex de birouri unitar”, se arată în comunicatul publicat duminică.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În iunie, dezvoltatorul a aunţat că încheierea tranzacţiei ar marca prima vânzare a AFI Europe pe piaţa din România.
”Acesta este un pas important din punctul nostru de vedere ca dezvoltator internaţional care a investit mai mult de 500 mil. euro în România şi care dezvoltă, în prezent, trei noi proiecte importante: proiectul mixt AFI Braşov, care include un centru comercial de 45.000 mp şi birouri clasa A de 25.000 mp, birourile AFI Tech Park – 56.000 mp şi proiectul rezidenţial AFI City în Bucureştii Noi”, a declarat, în iunie, directorul general al AFI Europe Romania, David Hay.
Finalizarea întregului ciclu de dezvoltare a celor cinci clădiri de birouri clasa A a avut loc în cinci ani şi are drept chiriaşi unele dintre cele mai importante companii multinaţionale, în timp ce rata de ocupare este de 100%.
Dedeman este liderul pieţei româneşti de bricolaj şi este una dintre cele mai mari companii româneşti, înfiinţată în 1992, care acum deţine 45 de magazine.
Cele cinci clădiri de birouri din cadrul complexului AFI Park au o suprafaţă închiriabilă totală de 70.000 mp şi sunt ocupate de corporaţii multinaţionale.
Principalii chiriaşi sunt Microchip Technology, Electronic Arts, Endava Romania, Cameron US, SII Romania, ORTEC Central & Eastern Europe, FotoNation, Telus International, Veeam Software, SecureWorks şi alţii.
AFI Europe Romania a fost consiliat de către Colliers International Romania, casa de avocatură NNDKP şi avocat Bianca Stamatoiu, în timp ce Dedeman a fost consiliat de către Popovici Niţu & Asociaţii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...