Aeroporturile Gatwick şi Heathrow din Londra au ordonat echipamente militare de protecţie împotriva dronelor, în valoare de mai multe milioane de lire sterline, după ce dronele au întrerupt timp de trei zile zborurile pe Gatwick, în luna decembrie, potrivit publicaţiei The Times, citată de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ministrul Transporturilor, Chris Grayling, s-a întâlnit joi cu reprezentanţi ai poliţiei, aviaţiei şi ai apărării, pentru a discuta această problemă. Oficialii aeroporturilor nu au fost disponibili pentru comentarii.

Survolurile efectuate de drone au provocat haos pe aeroportul Gatwick, al doilea cel mai aglomerat aeroport din Marea Britanie, întrerupând planurile de călătorie a zeci de mii de oameni, înainte de Crăciun.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Incidentul a scos la iveală o vulnerabilitate care este analizată de forţele de securitate şi de operatori de aeroporturi din toată lumea.

Armata a fost solicitată să instaleze echipamente de specialitate, permiţând autorităţilor să dea asigurări că aeroportul este sigur pentru decolarea şi aterizarea avioanelor.

Tehnologia include sistemul israelian Drone Dome, potrivit The Times.

Ministrul pentru Securitate, Ben Wallace, a declarat luna trecută că forţele de securitate britanice au sisteme de detecţie care pot fi instalate în ţară pentru a combate pericolul dronelor.

Relatările din presă sugerează că Ministerul Apărării a retras între timp echipamentele anti-drone de pe Gatwitch.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.