Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) continuă procesul de fluidizare a controlului pasagerilor la punctele de frontieră din aeroportul Otopeni, astfel că, din această săptămână, au fost deschise pentru pasageri două noi linii de control de securitate, pe fluxul de plecări, a anunţat marţi compania.
Totodată, pentru asigurarea unei încărcări echilibrate a celor două zone de control, compania monitorizează şi distribuie pasagerii în zona mai puţin aglomerată.
Potrivit CNAB, ca urmare a măsurilor luate, timpul mediu de aşteptare la controlul de securitate, în orele de vârf, a fost redus la 15 minute, doar punctual acesta atingând 20 minute.
În continuare, Aeroportul Otopeni analizează posibilitatea extinderii capacităţilor de procesare, pentru îmbunătăţirea confortului pasagerilor.
Aeroportul Internaţional Henri Coandă, cel mai mare din România, s-a clasat pe locul patru în Europa, la categoria sa de trafic, după ritmul de creştere a numărului de pasageri în luna august, cu un avans de 17% în primele opt luni ale anului, până la 7,138 milioane de pasageri.
Creşterea rapidă a traficului pe cel mai mare aeroport al ţării a generat şi nemulţumiri în ultimele luni, din cauza aglomeraţiei exagerate.
Din 9 septembrie, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a deschis încă două ghişee pentru poliţiştii de frontieră, respectiv patru posturi de control al documentelor, pe fluxul de plecări.
Noile măsuri vin în sprijinul activităţii Poliţiei de Frontieră, care se confruntă cu aglomerarea punctelor de control, la orele de vârf ale traficului aerian, potrivit CNAB.
Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă au operat 37 de companii aeriene în prima jumătate a acestui an, care au transportat pasageri către 92 de destinaţii.
Anul trecut, pe aeroportul din Otopeni s-au operat în jur de 100.000 de aterizări şi decolări, mai mult decât pe toate celelalte aeroporturi din ţară luate la un loc.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.