Compania ungară Aeroexpress Regional va lansa, începând cu data de 16 decembrie, zborurile pe ruta Budapesta - Cluj-Napoca - Budapesta, mai devreme decât era planificat, datorită interesului ridicat pentru acest serviciu, se arată în comunicatul companiei aeriene remis, joi, agenţiei ungare de presă MTI.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Potrivit documentului, experienţa a arătat că, în urma perioadei de testare de două luni (din toamnă), rămâne prioritară menţinerea legăturilor aeriene între cele două oraşe, iar zborurile vor fi disponibile până la data de 15 februarie.

Zilele de zbor luni, miercuri şi vineri vor rămâne neschimbate, se mai arată în comunicat.

Firma BASe Airlines, coproprietară, este cea care operează zborurile, aceasta fiind o companie aeriană cu capital ungar cu zeci de ani de experienţă în Europa.

Potrivit comunicatului, Aeroexpress intenţionează să lanseze în primăvară noi zboruri în Bazinul Carpatic, dar şi zboruri regionale, iar planul său este să creeze legături noi cu Debrecen şi Târgu Mureş şi să adauge şi alte destinaţii.

Compania aeriană negociază cu operatorii principalelor aeroporturi din Ungaria şi Transilvania pentru a evalua preferinţele călătorilor, iar potenţialii pasageri pot contribui la acest proces prin completarea unui chestionar aflat pe site-ul companiei aeriene, se mai arată în document.

Companiile aeriene regionale joacă un rol important în Europa. În anii de dinaintea pandemiei, aproximativ 60 de astfel de companii au operat pe continent, în anul 2017 au transportat 77 de milioane de pasageri pe aproximativ un milion de zboruri şi 2 700 de linii. În ultimul deceniu însă, în Ungaria a lipsit oferta de conectivitate aeriană regională, subliniză comunicatul.

Potrivit informaţiilor aflate pe site-ul Aeroexpress Regional, acţionarul fondator al companiei este BASe Airlines Zrt., o companie cu capital 100% ungar, cu o experienţă de 31 de ani pe piaţă şi o experienţă semnificativă în domeniul aviaţiei regionale în Europa, iar printre fondatori se numără şi persoane fizice.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.