Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adian Câciu, anunţă, duminică după-amiază, că gradul de absorbţie a fondurilor europene din exerciţiul financiar 2014-2020 a ajuns la 97%, rezultat care se datorează stabilităţii politice.
”Nu mai puţin de 23,288 miliarde euro a primit România, până la acest moment, din exerciţiul financiar 2014-2020, pe Politica de Coeziune, ajungând la un grad de absorbtie de 97%. Să mai spun că, la momentul intrării la guvernare, noiembrie 2021, România primise doar 11,8 miliarde euro din cele 24 mld cuvenite pe Politica de Coeziune? Avand un grad de absorbţie de 50%? (50% la un an dupa terminarea perioadei normale de absorbtie si intrand in perioada de extindere n+3)”, a scris, duminică, pe Facebook, Adrian Câciu.
Potrivit ministrului fondurilor europene, sumele care au intrat în ţară în timpul guvernării PSD-PNL au fost duble faţă de perioada anterioară.
”Să mai spun că în acesti doi ani si jumatate de când suntem la guvernare, iată, au intrat în România sume duble faţă de cei sapte ani anteriori de când exerciţiul financiar 2014-2020 intrase în vigoare? Cum ar fi arătat România fără acest rezultat?”, a mai scris ministrul.
Acesta apreciază că rezultatele bune sunt rodul stabilităţii politice.
”Rezultat care vine pentru că suntem o echipă în Guvern, în ministere si pentru că avem o coalitie stabilă care a înteles ca interesul României este peste cel politic, de partid, iar ura şi dezbinarea precum şi concursul "cine e mai destept" nu fac decat sa distrugă o naţie! Vom continua să construim şi să dezvoltăm România”, a mai transmis ministrul Adrian Câciu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.