Activităţile industriei prelucrătoare americane au înregistrat în decembrie cea mai mare scădere din ultimii peste 10 ani, din cauza efectului negativ al războiului comercial dintre Statele Unite şi China asupra producţiei, comenzilor şi forţei de muncă, dar mult-aşteptatul acord comercial dintre Washington şi Beijing ar putea limita continuarea declinului, transmite Reuters.
Institute for Supply Management (ISM) a anunţat că indicele privind activitatea fabricilor la nivel naţional a scăzut în decembrie de la 48,1 în noiembrie la 47,2 puncte, cel mai redus nivel atins după 2009 şi, cuplat cu indicii referitori la noile comenzi şi angajările fabricilor, aflaţi la minime multianuale, a redus aşteptările referitoare la o încetinire a declinului în industria prelucrătoare afectată de tensiunile comerciale.
Un nivel al indicelui de sub 50 de puncte semnalează o contracţie, iar rezultatul din decembrie marchează a cincea lună consecutiv în care indicele se află sub acest prag. Analiştii intervievaţi de Reuters anticipau o creştere a indicelui la 49 de puncte.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Industria prelucrătoare a avut probleme aproape pe tot parcursul semestrului al doilea din 2019, din cauza impactului tarifelor impuse reciproc de Statele Unite şi China, care a incetinit circulaţia mărfurilor între cele mai mari două economii ale lumii.
Cele două ţări au anunţat în decembrie că au convenit prima fază a acordului comercial, iar preşedintele Donald Trump a spus în această săptămână că acordul va fi semnat pe 15 ianuarie, la Washington, şi că discuţiile pentru faza a doua a acordului vor începe în curând.
”Comerţul global rămâne cea mai importantă problemă la nivelul industriilor, dar există semne că situaţia din mai multe sectoare industriale se va îmbunătăţi ca rezultat al primei faze a acordului comercial”, a declarat Timothy Fiore, preşedintele Manufacturing Business Survey Committee al ISM.
Un alt factor negativ din industrie, mai ales în industria echipamentelor pentru transport, ar fi incapacitatea Boeing de a readuce în serviciu avioanele 737 MAX, a spus Fiore.
Boeing va opri în această lună producţia avioanelor 737 MAX, până când autorităţile de reglementare vor permite revenirea în serviciu a acestora, după două prăbuşiri fatale produse într-un interval de cinci luni, la sfârşitul lui 2018 şi în 2019.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.