Evenimentul "The British Love Affair with Romania / Marea Britanie şi România" - o poveste de dragoste, susţinut de scriitoarea si cercetătoarea Bronwen Riley şi de istoricul de artă şi jurnalista Lucy Abel Smith, va fi organizat joi, de la ora 19.00, la ICR Londra, marcând Ziua Sfântului Valentin.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Evenimentul are ca punct de pornire o întrebare la care cele două invitate vor încerca să răspundă prin intermediul mai multor exemple istorice: cum şi de ce, de-a lungul istoriei, britanicii s-au îndrăgostit de români şi de România, din vremea regelui Decebal şi până la actualul rege al Marii Britanii, Charles al III-lea?

De asemenea, Bronwen Riley, se va referi şi la modul în care curentul romantic a conferit noi valenţe percepţiei britanicilor faţă de România, dar şi la modul în care aceste percepţii au fost reflectate în literatură, începând din secolul al XIX-lea şi până în prezent.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Cele două invitate vor face cunoscute mai multe poveşti de dragoste, pe cât de impresionante, pe atât de surprinzătoare: un alchimist transilvănean căsătorit cu o londoneză în vremea domniei Elisabetei I; presupusa poveste de dragoste dintre Lady Arabella Stuart şi Prinţul Moldovei Ştefan cel Surd, care a zguduit din temelii curtea Regelui James I sau istoria extraordinarei Maria Grant, care s-a căsătorit cu radicalul C.A. Rosetti, unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848.

Cele două invitate vor prezenta un scurt parcurs interesant al unei altfel de istorii, de mare impact şi inspiraţie, pornind de la creaţia literară romantică până ȋn zilele noastre. Lucy Abel Smith şi Bronwen Riley vor face, de asemenea, o prezentare a Festivalului de Carte "Transilvania", organizat şi în anul acesta în satul Richiş, Sibiu, în perioada 12-14 septembrie.

Bronwen Riley este scriitoare şi cercetătoare britanică,  specializată in istoria şi lumea clasica. Activitatea ei include cercetări şi scrieri despre istoria Daciei şi a dacilor, despre arta bizantină şi despre Transilvania. A scris, între altele, “Journey to Britannia, Transylvania”, “Great Yarmouth Row Houses şi Greyfriars' Cloister”. Scrie în mod regulat despre proprietătile rurale de interes deosebit, antichităţi, grădini, colecţii şi patrimoniu, pentru publicaţii precum Country Life, Gardens Illustrated şi BBC History Magazine. De asemenea, descrie călătorii literare şi istorice, îndeosebi despre Balcani şi  Marea Britanie. Este directoarea artistică aTransylvanian Book Festival/ Festivalul de Carte „Transilvania".

Lucy Abel Smith este istoric de artă şi jurnalistă. A fost directoarea şi preşedinta  Specialtours, organizând tururi ghidate în Europa timp de 30 de ani, până când a părăsit compania în 1989 pentru a se concentra asupra scrisului. Este autoarea unui ghid despre oraşul Praga, apărut ȋn 1991, continuând si ȋn prezent cercetările referitoare la conacele din Cehia. A prezitat Gloucestershire Art Funds şi European Friends of the Attingham Summer School. Lucy Abel Smith  colecţionează artă contemporană, şi organizează o bienală pentru Quenington Sculpture Trust. Îndrăgostindu-se de România în anii ’80, Lucy a restaurat o mică fermă din satul Richiş, unde organizează împreună cu Bronwen Riley, Transylvanian Book Festival /Festivalul de Carte „Transilvania. În prezent scrie cea de-a doua ediţie Blue Guide pentru regiunea Văii Târnavei Mari din Transilvania.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.