Zilele culturii cubaneze la Bucureşti vor avea loc în perioada 21-25 noiembrie. Evenimentele din program vor avea loc la sediul Institutului Cervantes din Bucureşti: în Sala Auditorium şi în sala de Expoziţii.
Participarea la evenimente este liberă, însă rezervarea locurilor se face printr-un mesaj trimis către cultbuc@cervantes.es (rezervarea este valabilă doar după primirea unei confirmări în scris).
Cultura cubaneză contemporană va fi abordată din diverse perspective şi prin intermediul mai multor arte: pictură postmodernă mizând nu doar pe individualitatea artiştilor, ci şi pe reinterpretarea valenţelor sociale, culturale, politice sau comunicative ale creaţiei lor, filme de dragoste inspirate din dramaturgia contemporană sau nostalgice după spiritul revoluţiei cubaneze, un triptic filmic plin de umor decameronic, dar şi de aluzii, intertextualităţi şi referinţe la istoria filmului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Evenimentul care deschide această suită cubaneză va avea loc luni, 21 noiembrie, de la ora 18.30: vernisajul expoziţiei "Dacă viaţa îţi oferă… şase pictori cubanezi contemporani", inaugurare care va avea loc în prezenţa artiştilor Yasbel Pérez-Domínguez şi Eduardo Abela Torras.
Marţi, 22 noiembrie, la ora 18.30, va avea loc proiecţia filmului „Nu mai e ca înainte/ Ya no es antes” (regia Lester Hamlet, Cuba, 2016, dramă, versiunea originală în limba spaniolă, subtitrare în limba engleză).
Pelicula spune povestea unui cuplu matur despărţit încă din adolescenţă. După ce unul dintre ei a emigrat, se regăsesc în Cuba, după patruzeci de ani: o ocazie de a vedea cât de mult s-au schimbat şi dacă promisiunile de dragoste făcute cu zeci de ani în urmă au putut fi respectate.
Joi, 24 noiembrie, de la ora 18.30, va avea loc proiecţia filmului „Casa veche/ Casa vieja” (regia Lester Hamlet, Cuba, 2010, dramă, versiunea originală în limba spaniolă, subtitrare în limba engleză).
Bazat pe piesa clasică cubaneză „Casa veche” a scriitorului Abelardo Estorino, filmul spune povestea lui Esteban, care se întoarce acasă după o absenţă de 14 ani, când află de moartea iminentă a tatălui său. Locuind în afara Cubei natale, el se confruntă cu un trecut aproape intact. Secretele, vechile resentimente, neînţelegerile şi intoleranţa îl împing să rămână într-o casă în care timpul pare să se fi oprit.
Vineri, 25 noiembrie, la ora 18.30, va avea loc proiecţia filmului „Decameroane havaneze/ Boccaccerías habaneras” (regia Arturo Sotto, Cuba, 2013, comedie-dramă, versiunea originală în limba spaniolă, subtitrare în engleză). Trei poveşti independente legate de camera unui scriitor în criză de imaginaţie, unde oamenii se duc să îşi spună poveştile în speranţa de a deveni într-o zi personaje de roman: „Verii /Los primos”, „N-o să crezi / No te lo vas a creer” şi „Istoria tutunului / La historia del tabaco”. O versiune a scrierii lui Boccaccio într-un decor citadin, un „Decameron” din Havana, un film plin de senzualitate, de dezinvoltură, de ireverenţă şi de pasiuni ascunse.
Expoziţia „Dacă viaţa îţi oferă… şase pictori cubanezi contemporani” reuneşte lucrări de Eduardo Abela Torras, Juan Leo Brower, Yari Delgado, Sándor González Vilar, Oscar Javier Jacas şi Yasbel Pérez-Domínguez. Programul de vizitare este până pe data de 22 decembrie, după următorul orar – luni-joi: 09.00-20.00, vineri-sâmbată; 09.00-15.00, duminica: închis.
Eduardo Abela Torras (n. 1963). Absolvent, în 1991, al Academiei de Arte Frumoase din San Alejandro, are peste 17 expoziţii personale şi tot atâtea expoziţii de grup în aproape tot spaţiul ibero-american, America de Nord, Spania, Mexic, Republica Dominicană, Puerto Rico, Panama şi Portugalia; de asemenea, în China, Franţa, Italia, Regatul Unit, Elveţia şi Malaezia. Un critic îl caracterizează ca fiind: „...unul dintre cei mai culţi creatori ai generaţiei sale, un membru aparte al bogatei pleiade de pictori cubanezi contemporani. Pentru a vorbi cu adevărat despre opera sa e nevoie să-l căutăm printre vălurile succesive sub care încearcă să-şi ascundă timiditatea, spiritul ironic şi sufletul neliniştit”. A primit mai multe premii, printre care Distincţia pentru Cultură Naţională, în 2021.
Juan Leo Brower (n. 1973). Absolvent al Academiei de Arte Frumoase din San Alejandro, în 2001, a avut mai mult de zece expoziţii personale în Austria, Cuba, Spania şi a participat alături de alţi artişti la aproximativ treizeci de alte expoziţii. Unele dintre lucrările sale fac parte din diverse colecţii private din Spania, Mexic, Japonia, Statele Unite, Franţa, China, Marea Britanie, Italia şi Cuba.
Yari Delgado (1992). Licenţiată în Informatică, în 2010, este ilustratoare de cărţi pentru copii, scriind şi alt gen de texte literare şi publicând atât la edituri cubaneze, cât şi la edituri străine. Ilustraţiile sale s-au aflat pe copertele mai multor reviste importante şi a lucrat cu diverşi realizatori de documentare despre pandemia de Covid-19 şi inegalităţile de gen (mai ales cu regizoarea Lisset Vila şi Casa de Producţie Palomas, în 2022). A practicat fotografia creativă. A expus în Brazilia, Cuba şi Italia şi a câştigat mai multe concursuri de ilustraţie şi fotografie, susţinute de Cuba, UNICEF sau Cittadelarte/Fondazione Pistoletto.
Sándor González Vilar (n. 1977). Este chimist industrial, absolvent al Academiei de Arte Frumoase din San Alejandro, în 2000. A lucrat cu regizori precum Walter Salles (Brazilia) şi Enrique Pineda Barnet şi Lester Hamlet (Cuba). Practică arta video şi instalaţiile cu proiectoare de 16 şi 8 mm. Are în jur de 52 de expoziţii personale şi a participat la peste 160 de expoziţii de grup, în Cuba şi în străinătate (Târgul de Artă Contemporană din Toronto, Canada, 2003; Târgul de artă contemporană ARCO, Madrid, 2004, 2005, 2006 şi ediţiile a IX-a, a X-a şi a XIV-a ale Bienalei de la Havana). Opera sa face parte din colecţii private din Cuba şi din străinătate, una dintre ele se află în colecţia Sfântului Scaun, dăruită cardinalului Tarcisio Bertone, care a fost secretar de stat al Sanctităţii Sale Benedict al XVI-lea. A participat la realizarea a 59 de picturi murale, printre ele „El Arca de la Libertad” (Arca Libertăţii), la Muzeul Naţional de Arte Frumoase din Cuba, expus acolo din 2006. A ilustrat cărţi, a conceput coperte de albume, desene textile şi afişe. Critica l-a numit un „titan al cărbunelui care a creat o operă aflată departe de diletantism şi academism, o constantă construcţie şi deconstrucţie a creaţiei omeneşti, printr-o ironie care se transformă în durere şi simulacru”.
Oscar Javier Jacas (n. 1980). A studiat pictură şi ceramic; la vârsta de 19 ani a participat la Târgul Internaţional de Artă. A lucrat cu diverse tehnici, primind diverse premii la Salon Naţional de Meşteşuguri din Cuba. Lucrează în mass-media, cu diverse centre de artă pentru copii, la Oficiul de Istorie şi cu alte instituţii pentru a realiza decoruri, jucării şi lucrări cinetice. A realizat decoruri în Belgia şi Germania. Unele dintre lucrările sale aparţin colecţiilor private şi instituţionale din Finlanda, Danemarca, Elveţia, Germania, Olanda, Belgia, Anglia, Italia, Spania, Statele Unite, Argentina şi Cuba. Cu peste douăzeci de expoziţii în Cuba, Columbia, Panama, Mexic şi Peru, creaţia sa a fost recunoscută în Cuba şi în străinătate.
Yasbel Pérez-Domínguez (n. 1970). Absolventă a şcolilor de pictură şi balet, în Camaguey-ul natal, şi a Universităţii de Arte, în 1995. Are în palmares mai mult de 14 expoziţii personale în Cuba, SUA, Franţa şi Puerto Rico; a participat la alte 8 expoziţii colective în ţara sa, în SUA, în Franţa şi Uruguay. Una dintre lucrările ei face parte din colecţia Muzeului Internaţional al Femeii din San Francisco, California. Predă copiilor cursuri de pictură în ateliere comunitare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.