Poetul american Yusef Komunyakaa, laureat al premiului Pulitzer pentru poezie, va fi prezent la Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR), la închiderea Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti 2017, duminică, de la ora 17.00.
Yusef Komunyakaa, profesor al Universităţii din New York şi membru al Fellowship of Southern Writers, este laureatul premiului Kingsley Tufts 1994 şi al premiului Pulitzer 1994 pentru volumul ”Neon Vernacular”. A primit, de asemenea, Premiul Ruth Lilly pentru poezie, precum şi Premiul Louisiana Writer 2007.
Subiectele abordate de el includ viaţa oamenilor de culoare din mediul rural din sudul american, înainte de epoca drepturilor civile, şi experienţa sa ca soldat în timpul războiului din Vietnam, din care s-a întors pe 14 decembrie 1966.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Colecţia sa ”Copacetic” îmbină ritmurile jazzului cu imagini poetice puternice, care de atunci au devenit o veritabilă marcă personală. Volumul ”Îmi cer scuze pentru ochii din cap”, publicat în 1986, a câştigat San Francisco Poetry Prize. În 1988 popularitatea i-a crescut odată cu volumul ”Dien Cai Dau ” (”Nebun în cap” în limba vietnameză, n.r.), care se concentrează asupra experienţei sale din Vietnam şi cu care a câştigat Premiul pentru poezie Dark Room.
Yusef Komunyakaa a început să predea poezie în şcoli publice din New Orleans şi scriere creativă la Universitatea din acelaşi oraş. În 2004, a început o colaborare cu dramaturgul şi producătorul de teatru Chad Gracia pentru o adaptare dramatică a ”Epopeii lui Ghilgameş”, publicată în octombrie 2006. A exercitat o influenţă semnificativă asupra multor direcţii ale poeziei americane contemporane.
La evenimentul de închidere a ediţiei din acest an a Festivalului vor lua cuvântul: Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române, şi scriitorii Dinu Flămând, Caius Dobrescu şi Ioan Groşan.
Alături de invitatul special, poetul american Yusef Komunyakaa, vor susţine lecturi publice şi poeţii Adrian Alui Gheorghe, Denisa Comănescu, Gellu Dorian, Marian Drăghici, Horia Gârbea, Cassian Maria Spiridon, Liviu Ioan Stoiciu, Lucian Vasilescu şi George Vulturescu. Evenimentul va fi moderat de Ioan Groşan şi va fi completat de un moment muzical susţinut de cvartetul Chromatic – Iuliana Ghiduc (vioara 1), Salome Torge (vioara 2), Ovidiu Achim (violă), Emese Achim (violoncel).
Tot duminică, de la ora 19.30, la Tramvaiul 26, în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti, va avea loc un nou episod al ”Clubului de Lectură Institutul Blecher”, moderat de Claudiu Komartin, la care vor lua parte poeţii Andrei Dósa, Botond Fischer, Benji Horváth şi Mihók Tamás.
Cea de a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB) a început pe 15 mai. Timp de o săptămână, peste 100 de poeţi din peste 30 de ţări au sosit la Bucureşti, prilejuind publicului iubitor de poezie ocazia de a participa la mai mult de 20 de evenimente, organizate în 11 spaţii culturale cunoscute din oraş.
La ediţia din acest an, Târgul Naţional de Carte şi Poezie a propus iubitorilor de literatură o ofertă bogată de volume de poezie, publicate de editurile Casa Radio, Charmides, Curtea Veche, Max Blecher, Editura Muzeul Literaturii Române, Naţiunea, Nemira, Paralela 45 şi Tracus Arte.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.