Senatorii USR Vlad Alexandrescu şi Mihai Goţiu au solicitat, miercuri, premierului Ludovic Orban şi ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, să-şi păstreze promisiunea făcută la învestirea actualului Executiv de a include Roşia Montană în patrimoniul UNESCO.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Demersul celor doi parlamentari ai USR coincide cu Ziua Culturii Naţionale.

”Vă solicităm, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, să vă onoraţi promisiunea luată faţă de USR, cu ocazia învestirii Cabinetului dumneavoastră în Parlament, de reluare a procedurilor necesare înscrierii Roşiei Montane în Patrimoniul Mondial UNESCO. Subliniem faptul că demersurile trebuie făcute DE URGENŢĂ, la finalul acestei luni (peste două săptămâni) expirând termenul limită până la care Guvernul României poate notifica UNESCO cu privire la reluarea procedurilor, astfel încât subiectul Roşia Montană să poată fi inclus pe ordinea de zi a reuniunii Comitetului Patrimoniului Mondial UNESCO din această vară”, se arată în comunicatul comun trimis de către cei doi senatori.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit sursei citate, valoarea patrimoniului de la Roşia Montană pentru istoria şi cultura umanităţii a fost confirmată, în ultimul deceniu, de numeroase studii ale specialiştilor români din ţară şi străinătate, culminând cu raportul ICOMOS – cel mai prestigios organism internaţional care cuprinde experţii din domeniul patrimoniului la nivel mondial şi, în acelaşi timp, organismul de specialitate raportor pentru UNESCO.

”Pe lângă acţiunile de tip festiv, organizate, patronate ori susţinute de Ministerul Culturii şi Guvernul României cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, puteţi semna această notificare, de câteva rânduri, nu mai mult, care să intre în istoria acestei ţări. E un lucru pe care cei mai activi dintre cetăţenii români au dovedit, dincolo de orice echivoc, că şi-l doresc, fiind una dintre revendicările Toamnei Româneşti 2013, care a scos zeci de mii de protestatari în stradă timp de trei luni şi jumătate. În acelaşi timp, trimiterea acestei notificări către UNESCO ar reprezenta şi o dovadă că vă respectaţi cuvântul şi angajamentul făcute publice la solicitarea USR, cu ocazia învestirii Guvernului”, se mai arată în comunicat.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.