Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii a apărut , joi, la celebrul balcon de la Palatul Buckingham de la Londra, în prima zi a celebrărilor pentru 70 de ani de domnie, aclamată de zeci de mii de persoane, un eveniment fără precedent în istoria Regatului Unit.
Suverana în vârstă de 96 de ani, îmbrăcată într-o ţinută albastru deschis şi cu baston, a fost însoţită de vărul ei, ducele de Kent, colonel al Scots Guards, unul dintre regimentele de elită din garda regală britanică, care a salutat participanţii la defilarea militară anuală "Trooping the Colour".
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Suverana a revenit pe balcon puţin mai târziu, pentru a urmări un survol aerian al Royal Air Force, de data aceasta însoţită de membrii ai familiei regale care au funcţii oficiale şi copiii lor.
O formaţie specială de 15 avioane Typhoon au scris „70” pe cer pentru a marca Jubileul de Platină al reginei.
Monarhul a salutat mulţimea şi a zâmbit pe balconul Palatului Buckingham.
Alături de regină, pe balcon, s-au aflat prinţul moştenitor Charles şi soţia sa Camilla, ducii de Cambridge, William, Kate şi copiii lor, prinţesa Anne. În total, 17 persoane din familia regală, printre ele membrii activi ("senior members).
Prinţul Harry şi Meghan Markle, precum şi prinţul Andrew, nu au fost acceptaţi pe balcon. Ei asistă la paradă din altă clădire.
Salve de tun, 82, au fost trase din Hyde Park, în timp ce mulţimea a aclamat-o pe regină după intonarea imnului.
Niciodată un suveran britanic nu a domnit atât de mult. Este puţin probabil ca un altul să atingă o astfel de longevitate: Charles, prinţul moştenitor are 73 de ani, fiul său în curând 40 de ani.
Dimensiunea istorică şi patriotică a acestui Jubileu de Platină se afirmă prin omagii, reviste comemorative, expoziţii, retrospective, emisii speciale, concerte şi concursuri de tot felul. Pentru acest weekend, străzile vor fi pavoazate cu mari portrete ale reginei, faţadele decorate, chiar şi în mediul rural englezesc, iar pieţele vând suveniruri tricolore şi vesela care poartă efigia suveranei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...