Comisiile pentru cultură reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au respins joi rapoartele de activitate ale Societăţii Române de Televiziune şi ale Societăţii Române de Radiodifuziune pentru anii 2017, 2018 şi 2019, condusă în prezent de Doina Gradea. Rapoartele vor fi dezbătute într-un plen reunit, iar dacă Parlamentul le respinge, atunci va fi numită o conducere interimară a SRTv şi SRR.
Rapoartele de activitate au fost respinse în comisiile parlamentare de specialitate cu 13 voturi „pentru” respingere şi 7 voturi „împotrivă”.
„Astăzi (joi - n.r.), TVR încheie o perioadă neagră în ceea ce priveşte managementul acestei instituţii, o perioadă în care instituţia a fost prezentă în spaţiul public românesc doar prin scandalurile provocate de conducerea ei! Sper ca cei care vor prelua frâiele conducerii TVR să facă cât mai repede uitată această perioadă neagră din istoria acestei instituţii foarte importantă pentru societatea românească!”, a scris deputatul PNL Gigel Ştirbu, membru în Comisia pentru cultură, joi pe Facebook.
Pe 22 februarie, deputatul USR-PLUS Iulian Bulai, preşedinte al Comisiei pentru cultură preciza că actualii şefi ai Televiziunii Române şi ai Societăţii Române de Radiodifuziune nu au legitimitate şi trebuie să plece din funcţii. El mai spunea că viitorii manageri nu trebuie să fie oameni politici.
„Eu îmi doresc un profesionist. Dacă ar fi un om politic, nu am face nimic altceva decât ce a făcut PSD cu domnul Georgică Severin. Nu îmi doresc un politician, pentru că este lipsit de legitimitate”, declara atunci Bulai, la RFI.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.