Naţiunile Unite folosesc imaginile satelitare să supravegheze distrugerea proprietăţilor culturale şi de patrimoniu provocate de ofensiva rusă în Ucraina şi au anunţat miercuri că vor face în curând accesibilă platforma lor de monitorizare.
UNESCO, agenţia ONU, a declarat că a înregistrat până acum 207 situri culturale distruse de la începutul invaziei ruse, la 24 februarie.
Este vorba despre 88 de situri religioase, 15 muzee, 76 de clădiri de interes istoric sau artistic, 18 monumente şi 10 biblioteci.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"Concluzia noastră este că situaţia este proastă şi riscă să se agraveze", a declarat Krista Pikkat, directoarea departamentului Cultură şi Urgenţe din cadrul UNESCO, într-o conferinţă de presă la Geneva. Până în prezent, niciunul dintre cele şapte situri ucrainene înregistrate în Patrimoniul mondial al UNESCO nu a fost atins.
UNESCO a început o colaborare cu centrul satelitar al ONU, UNOSAT.
Pe baza rapoartelor de teren, UNESCO trimite la UNOSAT o listă cu siturile potenţial deteriorate. Apoi solicită imagini prin satelit de la furnizori privaţi, apoi o echipă de experţi studiază diferenţa dintre imagini înainte şi după.
„Acesta este un experiment pilot pentru a vedea cum putem aduna în mod util informaţiile. Poate că, pe termen lung, ambiţia ar fi de a lărgi domeniul de aplicare dincolo de Ucraina şi de a folosi acest instrument la nivel global pentru a avea un instrument interactiv pentru experţii noştri”, a explicat Pikkat.
UNESCO lucrează şi cu muzeele ucrainene pentru a încerca să prevină jafurile. Organizaţia a discutat cu autorităţile ucrainene despre posibilitatea de a scoate colecţiile din ţară pe durata războiului, dar Pikkat consideră că este o „decizie dificilă”. Un prim pas este mutarea obiectelor preţioase în zone ale ţării mai puţin afectate de lupte.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.