„Show me the Monet”, tablou semnat de Banksy, omagiu adus pictorului impresionist, va fi vândut la galeria Sotheby’s din Londra şi este estimat la 3 - 5 milioane de lire sterline, scrie The Guardian.
Pictura a fost realizată în 2005 şi este inspirată de faimosul tablou cu nuferi din 1899.
Sotheby’s va vinde uleiul pe pânză într-o licitaţie care va fi transmisă online de la Londra pe 21 octombrie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pictura lui Banksy va fi expusă câteva zile în capitala britanică, apoi la New York şi Hong Kong şi va reveni la Londra pentru licitaţie.
„Show me the Monet” a fost prezentată prima dată în urmă cu 15 ani, ca parte a celei de-a doua expoziţii a lui Banksy într-o galerie londoneză.
Provine dintr-o serie cunoscută sub numele „Crude Oils”, care cuprinde ceea ce a numit Banksy „remixuri” ale unor lucrări de artă canonice. Artistul stradal, a cărui identitate nu a fost confirmată, a reinterpretat în stil propriu unele dintre cele mai cunoscute opere.
În luna octombrie a anului trecut, tabloul „Devolved Parliament”, în care Banksy a reprezentat parlamentarii britanici ca cimpanzei, a fost vândut pentru 9,9 milioane de lire sterline, un record pentru artist.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...