Un "Salvator Mundi", tablou din atelierul lui Leonardo da Vinci care era expus într-o biserică din Napoli, a fost regăsit în apartamentul unui napolitan în momentul în care dispariţia sa a trecut neobservată din cauza pandemiei, conform AFP.
Opera furată - reprezentând un Hristos "salvator al lumii" - era agăţat în muzeul bazilicii San Domenico Maggiore, care face parte dintr-un complex monastic din centrul istoric al oraşului Napoli.
Potrivit procurorului din Napoli Giovanni Melillo, nu a fost înregistrată nicio plângere. ''Am contactat preotul, care nu ştia de dispariţie, întrucât încăperea unde era păstrat nu mai fusese deschisă de trei luni''. Muzeele italiene au fost deschise foarte puţin timp după 10 luni din cauza pandemiei de coronavirus.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit imaginilor transmise de Poliţie, această operă era aşezată într-un mare alcov cu uşi imense din lemn care aveau cheie veche, de obicei păstrată într-un seif.
Ancheta este în desfăşurare, dar "este posibil să fie un furt comandat de o organizaţie care se ocupă cu comerţ internaţional de artă", a adăugat procurorul în faţa presei din Napoli, luni seară.
Tabloul a fost găsit sâmbătă, într-un dulap, la un comerciant în vârstă de 36 de ani care a afirmat că l-a cumpărat dintr-un "talcioc". O armă a fost confiscată din dormitorul acestuia.
Alfredo Fabbrocini, care a condus operaţiunea Poliţiei, a vorbit despre o anchetă "complexă" şi şi-a exprimat "marea satisfacţie de a restitui un bun de o mare importanţă pentru oraşul Napoli".
Biserica San Domenico Maggiore, care a suferit furturi în trecut, adăposteşte o colecţie de opere importante. Unele au fost puse la adăpost în muzee din Napoli, precum tablouri de Caravaggio, Rafael şi Tiziano.
În 2017, un "Salvator Mundi" atribuit lui Leonardo da Vinci, a fost cumpărat pentru 450 de milioane de dolari de autorităţile emirateze, a anunţat atunci Muzeul Luvru Abu Dhabi.
Acest tablou de 65 de centimetri pe 45, în care Hristos binecuvântează lumea cu o mână, ţinând un glob transparent în cealaltă, a fost atribuit în 2010 lui Leonardo da Vinci, după cercetări amănunţite care sunt încă contestate de unii experţi.
Dar în 2019, în timp ce Franţa şi Italia au comemorat 500 de ani ai geniului italian, cel mai scump tablou din lume pe care sperau să-l împrumute este de negăsit.
Opera care se află la Napoli, inspirat de acesta, este un ulei pe lemn, atribuit unui alt artist de la şcoala marelui maestru pe când se afla la Milano, la sfârşitul vieţii, la începutul secolului al XVI-lea, potrivit muzeului bazilicii pe site-ul său. A fost probabil cumpărată la Milano de un consilier şi ambasador al lui Carol Quintul.
"Salvator Mundi" atribuit lui Da Vinci şi cel de la muzeul napolitan au fost expuse împreună la Napoli în 2015, în timpul unei expoziţii organizate cu ocazia unei vizite a Papei Francisc în acest oraş.
Iconografia lui "Salvator Mundi" se inspiră dintr-o reprezentare a lui Hristos din epoca bizantină, ulterior reluată de pictorii flamanzi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.