Jurnalistul nicaraguan Carlos Fernando Chamorro, critic al guvernului preşedintelui Daniel Ortega, a anunţat că a plecat în Costa Rica, după ce a primit numeroase ameninţări.
Decizia lui Chamorro de a pleca împreună cu soţia a venit după cinci săptmâni de când ziarul pe care îl conduce, El Confidencial, a fost verificat de poliţie, scrie BBC.
El nu este singurul jurnalist care părăseşte Nicaragua din cauza regimului.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Chamorro, care provine dintr-o familie cu influenţă, este unul dintre cei mai cunoscuţi ziarişti nicaraguani şi este gazda unei emisiuni TV săptămânale.
El este fiul Violetei Chamorro, jurnalistă şi preşedinta statului Nicaragua între anii 1990 şi 1997. Tatăl lui, Pedro Joaquín Chamorro, a fost împuşcat mortal pe când era editor al La Prensa, ziar de opoziţie a dictaturii Somoza, care s-a încheiat în 1979.
Birourile lui Chamorro au fost ţinta unei razii a poliţiei pe 14 decembrie, zi în care poliţia a făcut verificări în sediile mai multor organizaţii nonguvernamentale care au denunţat încălcarea drepturilor omului în Nicaragua.
Chamorro a transmis, duminică, din capitala statului Costa Rica, că pe măsură ce se folosea de toate demersurile legale pentru a încheia „ocupaţia din redacţia noastră”, ameninţările la adresa lui s-au înmulţit şi că s-a temut că va fi considerat criminal în ţara sa.
„În faţa acestor ameninţări extreme, am luat decizia grea de a pleca în exil, mai ales pentru a putea continua să fac jurnalism independent”, a spus el, iar show-ul TV va fi transmis din San José.
Chamorro a mai afirmat că va continua să investigheze şi să denunţe crimele, corupţia şi să documenteze criza „acestei dictaturi”.
Vineri, publicaţia La Prensa a apărut cu o primă pagină albă, pe care era scrisă întrebarea: „V-aţi imaginat să trăiţi fără informaţie?”.
Ziarul a relatat că „produsele media, posturi de radio, de televiziune, platforme digitale sau publicaţii au fost reduse la tăcere unul câte unul, limitând accesul la deja puţina informaţie la care au acces nicaraguanii începând cu 19 aprilie (2018, n.r.)”, făcând referire la ziua în care au început protestele antiguvernamentale din ţara din America Centrală.
Peste 320 de oameni au fost ucişi, iar 600, arestaţi, în proteste, în timp ce mii de persoane au plecat din ţară, potrivit cifrelor oferite de grupuri ce luptă pentru respectarea drepturilor omului.
Luni, Uniunea Europeană a avertizat că ar putea impune sancţiunii ţării din America Centrală.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.