Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR) a făcut precizări cu privire la neadmiterea lui Nicu Covaci, precizând că „dincolo de recunoaşterea calităţii de compozitor sau de succesul înregistrat de acesta, cooptarea ca membru este supusă exigenţelor profesionale statutare, convenite prin libera asociere a membrilor acestei uniuni şi votate în cadrul Adunării Generale”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România este o instituţie întemeiată de George Enescu în 1920 şi este compusă din profesionişti în domeniul compoziţiei muzicale şi muzicologiei. Ea funcţionează pe baza unui statut şi a regulamentelor.

„Se face o regretabilă confuzie între Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, între drepturile patrimoniale de autor ale compozitorilor şi apartenenţa la o uniune profesională. Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România nu gestionează drepturi patrimoniale de autor. Această din urmă activitate este desfăşurată de către o altă entitate, UCMRADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, al cărui membru este şi domnul Nicolae Covaci, şi care-şi valorifică toate drepturile de autor în calitate de titular prin această instituţie”, se arată în comunicatul UCMR.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Dincolo de recunoaşterea calităţii de compozitor sau de succesul înregistrat de acesta, cooptarea ca membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România este supusă exigenţelor profesionale statutare, convenite prin libera asociere a membrilor acestei uniuni şi votate în cadrul Adunării Generale”, precizează Uniunea.

Conform acesteia, „în cazul tuturor candidaţilor care nu au absolvit o instituţie de învăţământ superior muzical, dobândirea calităţii de membru al UCMR este supusă condiţiei statutare constând în promovarea unui examen de admitere. În cazul domnului Nicolae Covaci, examenul a fost organizat şi notat ca atare în cadrul Biroului de muzică jazz/pop. Apartenenţa sau nu la Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România nu priveşte şi nu afectează existenţa sau recunoaşterea calităţii domnului Nicolae Covaci de autor şi de titular de drepturi de autor”.

În urma examenului de admitere, muzicianul Nicu Covaci a fost notat cu nota 7,60, dar ar fi avut nevoie de nota 8.00 pentru a fi acceptat în această Uniune, conform regulamentului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.