"Am fost surprinşi să constatăm că rezultatul votului juriului României nu a fost preluat în calculul clasamentului final, organizatorii atribuind un alt set de punctaje concurenţilor din finală, în numele juriului ţării noastre. Precizăm că juriul din România a decis să acorde punctaj maxim reprezentanţilor Moldovei", sunt precizările Televiziunii Române transmise News.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Televiziunea Română şi-a asumat în totalitate angajamentul de participare la Eurovision 2022, achitând taxa de participare şi pregătind, alături de echipa lui wrs, un proiect care s-a bucurat de aprecierea publicului, afirmă TVR. 

Conform Televiziunii publice, într-un mesaj transmis reprezentanţilor ţărilor participante, sâmbătă noaptea, chiar în timpul anunţării rezultatelor votului juriilor naţionale pentru finala ESC (în jurul orei 01.00), EBU a comunicat că: “În analiza voturilor date de juriile naţionale  de către partenerul de vot pan-european al Uniunii Europene de Radiodifuziune (EBU) după cea de-a doua repetiţie generală a celei de-a doua semifinale a Eurovision Song Contest (ESC) 2022, au fost identificate anumite modele de vot neregulate (“irregular”) în rezultatele a şase ţări. Pentru a respecta Instrucţiunile de vot ale Concursului, EBU a lucrat cu partenerul său de vot pentru a calcula un rezultat agregat substitut pentru fiecare ţară în cauză, atât pentru a doua semifinală, cât şi pentru marea finală (calculat pe baza rezultatelor altor ţări cu vot similar)”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În mesaj, România nu a fost nominalizată explicit pe lista celor şase ţări, nici nu a primit, la încheierea celei de-a doua semifinale, cea la care se precizează identificarea unor “modele de vot neregulate”, o comunicare oficială referitor la o suspiciune a organizatorilor privind votul juriului din România.

Responsabilul desemnat de TVR să gestioneze comunicarea cu EBU pentru votul juriului naţional a sesizat neconcordanţa între punctajele transmise în ziua precedentă, după show-ul pentru juriu, şi notele pe care EBU, în timpul evenimentului, a anunţat că le va introduce în clasament, ca fiind din partea juriului naţional, a precizat TVR. 

În plus, prezentatoarei Eda Marcus nu i s-a permis intrarea în transmisiunea oficială pentru a comunica rezultatele, aşa cum TVR agrease în prealabil cu organizatorii, conform procedurilor. Mai mult, în cursul zilei de sâmbătă, responsabilul cu votul din partea TVR a participat la două teleconferinţe cu organizatorii pentru stabilirea regulilor de prezentare/poziţionare/citire ale Edei Marcus. De asemenea, a participat la repetiţia de transmitere a rezultatului juriului, fără a primi vreo comunicare referitoare la eventuale suspiciuni sau intenţia organizatorului de a opera modificări asupra votului juraţilor României.

"Subliniem faptul că juriul naţional a urmărit spectacolul în urma căruia a votat în prezenţa unui notar şi a respectat regulamentul impus de organizator". 

Reprezentanţii TVR reiterează faptul că "nici juraţii, nici reprezentanţii TVR, nu au fost anunţaţi, după a doua semifinală, de existenţa unor suspiciuni la adresa votului României. Aşadar, regulile au fost schimbate în timpul jocului, fără ca participanţii să fie anunţaţi în prealabil, aceştia aflând în timpul transmisiunii că unele voturi ale juriilor naţionale au fost modificate de organizator".

"În acest context ieşit din comun, care ne-a surprins neplăcut, TVR a solicitat organizatorilor ESC să ne furnizeze, în mod oficial, motivele concrete pentru care au înlocuit punctajul juriului din România cu un “substitut” calculat într-un mod netransparent. În funcţie de răspunsul care ne va fi trimis, TVR îşi rezervă dreptul de a lua măsuri pentru corectarea situaţiei create. În ciuda acestei situaţii ieşite din comun, reprezentanţii României şi-au meritat din plin participarea în finală, wrs a susţinut un moment impecabil la fiecare apariţie pe scenă, primind reacţii foarte bune în sală, în mediul online sau la întâlnirile cu jurnaliştii".

Românii au trăit emoţiile spectacolului Eurovision alături de reprezentantul ţării noastre, TVR înregistrând audienţe duble faţă de transmisiunea din 2021 - TVR 1 a ocupat locul trei în clasamentul audienţelor, finala de sâmbătă fiind urmărită de 370.000 de telespectatori, în medie pe minut.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.