Jean-Luc Martinez, fost preşedinte-director al Muzeului Luvru, a fost pus sub acuzare, miercuri, la Paris, pentru „complicitate la fraudă în grup organizat” şi plasat sub control judiciar în cadrul unei anchete privind traficul de antichităţi din Orientul Apropiat şi Mijlociu, scrie Le Figaro care citează o sursă judiciară.
Jean-Luc Martinez, care este în prezent ambasador pentru cooperarea internaţională în domeniul patrimoniului, a fost plasat luni în arest împreună cu doi eminenţi egiptologi în sediile Oficiului Central al Luptei contra Traficului de Bunuri Culturale (OCBC). Cei doi specialişti au fost eliberaţi fără a fi urmăriţi penal în acest stadiu, a precizat sursa.
Fostul preşedinte-director al muzeului a fost arestat pentru „complicitate la fraudă în grup organizat şi spălare prin falsă facilitare a originii bunurilor rezultate dintr-o infracţiune sau un delict”, a precizat sursa judiciară.
Potrivit Le Canard enchaîné, care a anunţat arestul preventiv, anchetatorii încearcă să afle dacă Jean-Luc Martinez a „închis ochii” la certificatele false privind originea a cinci piese antice egiptene, dintre care o stelă din granit roz a lui Tutankhamon, achiziţionată de Luvru Abu Dhabi „pentru mai multe zeci de milioane de euro”.
Jean-Luc Martinez, şef la Luvru din 2013 până în vara lui 2021, este astăzi ambasador pentru cooperare internaţională în domeniul patrimoniului.
Furturi din Egipt, Libia, Yemen sau Siria
O anchetă preliminară privind suspiciuni de trafic de antichităţi din ţări instabile din Orientul Apropiat şi Mijlociu a fost deschisă în iulie 2018 de către Curtea Naţională desemnată cu lupta împotriva crimei organizate (Junalco) a Parchetului din Paris. Acest trafic ar viza sute de piese şi ar implica câteva zeci de milioane de euro, susţineau surse apropiate atunci.
În acest caz, cel puţin trei persoane sunt urmărite penal pentru „escrocherie în grup organizat, asociere infracţională şi spălare de bani”. O expertă în arheologie mediteraneană şi soţul ei au fost puşi sub acuzare în iunie 2020 şi plasaţi sub control judiciar. Ei sunt bănuiţi că au „spălat” obiecte arheologice furate din mai multe ţări afectate de instabilitate de la începutul anilor 2010: Egipt, Libia, Yemen sau Siria.
Un galerist germano-libanez a fost de asemenea plasat în detenţie provizoriu în martie.
OCBC încearcă să stabilească condiţiile achiziţionării de către Muzeul Luvru Abu Dhabi, prin intermediul acestui galerist, a cinci piese antice scoase ilegal din Egipt, potrivit Le Canard enchaîné.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.