Premiera spectacolului "Tosca", de Giacomo Puccini, va avea o nouă premieră pe scena Operei Naţionale Bucureşti, în zilele de 30 şi 31 martie.
Regia, decorul, costumele şi light design-ul poartă semnătura lui Mario De Carlo. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare. Corul Operei Naţionale Bucureşti va fi pregătit de către Daniel Jinga, iar corul de copii de către Smaranda Morgovan. Asistenţi de regie sunt Claudia Machedon şi Paula Gherghe.
Pentru premiera de pe scena Operei Naţionale Bucureşti, regizorul Mario De Carlo a pregătit o punere în scenă ambiţioasă, după cum însuşi declară: "Tosca este cea mai tragică operă a lui Puccini. Covârşitoarea sa teatralitate se regăseşte în totalitatepe scenă, în situaţii şi în muzică. Un regizor sensibil are cu TOSCA o sarcină uşoară: trebuie să închidă ochii şi... să se lase purtat. Puccini nu e un compozitor asociat verismului, dar e indubitabil că în „Tosca” autorul insistă pe detalii realiste şi că este în căutare de efecte scenice în nuanţe puternice. Tocmai exacerbarea aspectelor de cruzime şi morbiditate constituie un trait d’union cu coduri reprezetantive ale unui teatru care pleacă din trucurile lui Seneca şi, de-a lungul execuţiei în scena Teatrului Elisabetan, ajunge până la râurile de sânge specifice teatrului Grand Guignol. Toţi trei protagoniştii mor, şi au parte de o moarte violentă. Suntem la ani lumină depărtare de morţile languroase ale eroilor şi eroinelor din melodrame. Aici este nimicirea care învinge sentimentele, impulsurile şi pasiunile. Supliciul este adevăratul protagonist al operei. Supliciul arhetipal care are în el însuşi raţiunea şi se impune ca unic element decisiv, prin ritual, exhibiţie şi spectacularizare. Am găsit inspiraţia în ceea ce Michael Foucalt numea - Splendoarea chinului".
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Impresionanta operă, care a avut la bază o piesă de teatru a dramaturgului francez Victorien Sardou, "Tosca" este o dramă puternică, o dramă a unei mari iubiri - cea dintre o divă a muzicii de operă, Floria Tosca, şi un tânăr pictor talentat, Cavaradossi -, cu realităţi istorice precum domnia Maria Carolina, fiica Mariei Terezia şi sora Mariei Antoaneta, precum şi de înfrângerea în final a Austriei asupra lui Napoleon în bătălia de la Marengo.
Această lucrare complexă, a cărei forţă Puccini a intuit-o încă dinainte de a o compune - „o operă de care am nevoie”, spunea el pe atunci - nu încetează să-şi reverbereze vraja nici după mai bine de un secol de la premiera mondială. Ceea ce înseamnă că spectatorii oricărei generaţii au nevoie, aşa cum a avut şi Puccini, de această operă. „Tosca” rămâne aşadar o oglindă în care ne privim cu toţii, din când în când, culmile şi coborâşurile sufletului.
Biletele se găsesc pe https://tickets.operanb.ro/ şi la casa de bilete a Operei Naţionale Bucureşti (program luni - duminică între orele 10.00 - 13.00 şi 14.00 - 19.00).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.