Teatrul Bolşoi din Moscova a anunţat sâmbătă că anulează premiera mondială stabilită pentru săptămâna viitoare a spectacolului despre legendarul balerin Rudolf Nureyev, din cauza acuzaţiilor aduse regizorului Kirill Serebrennikov de delapidare de fonduri în artă, scrie AFP.
"Nureyev" urma să aibă premiera la Bolşoi marţi, anunţată ca una dintre cele mai aşteptate montări ale stagiunii. Însă, teatrul a anunţat că spectacolul va fi amânat pe termen nedefinit.
Baletul a fost pus în scenă de Kirill Serebrennikov, regizor de teatru şi film, care recent a fost interogat, iar casa i-a fost percheziţionată pentru delapidare de fonduri ale statului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Unul dintre cei mai inovativi şi de succes regiori al Rusiei, Serebrennikov a montat recent la Bolşoi un spectacol de balet bazat pe "Hero of Our Time" a lui Mikhail Lermontov.
Teatrul moscovit a precizat că repetiţia cu costume a spectacolului "Nureyev" de luni a fost anulată, iar premiera amânată pentru o dată care nu a fost specificată.
Serebrennikov nu a răspuns la telefon sâmbătă după-amiază.
Conducerea teatrului va susţine o conferinţă de presă luni, pentru a anunţa motivele amânării premierei.
Detaliile producţiei lui Serebrennikov au fost ţinute secrete, chiar şi numele dansatorului principal, a spus criticul Tatiana Kuznetsova pentru Kommersant. Ea a mai scris că zvonurile ar fi că producţia include dansatori îmbrăcaţi în rochii şi că personalităţi publice în viaţă ar fi portretizate. Criticul l-a numit "evenimentul stagiunii în Rusia şi chiar din lume".
Spectacolul se bazează pe povestea de viaţă a legendei baletului Nureyev, care a fugit din Uniunea Sovietică şi a cunoscut faima în Occident, înainte de a muri de SIDA în 1993, la vârsta de 53 de ani.
În luna mai, Centrul Gogol, finanţat de stat, şi apartamentul, deţinute de Serebrennikov, au fost percheziţionate în căutare de probe pentru delapidare de fonduri. Frauda s-ar ridica la 200 de milioane de ruble (3,5 milioane de dolari).
Regizorul a fost citat ca martor, în timp ce contabilul şi un fost director al companiei au fost arestaţi.
Susţinătorii lui Serebrennikov au numit această percheziţie un atac politic la independenţa artei, iar diectorul general al Teatrului Bolşoi, Vladimir Urin, s-a plâns preşedintelui Putin de manipularea investigaţiei.
Serebrennikov nu se află printre persoanele agreate de autorităţi, mai ales că în ultimii ani el a denunţat cenzura în artă.
Rudolf Hametovici Nureyev (17 mai 1938 - 6 ianuarie 1993) a fost un balerin de origine tătară din Uniunea Sovietică. Rudolf Nureyev este considerat unul dintre cei mai talentaţi balerini din secolului al XX-lea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.