Prima ediţie a târgului de carte pentru copii BOOKerini va avea loc între 6 şi 8 octombrie la Cărtureşti Verona şi va prilejui întâlnirea cu peste 30 de autori de carte, ilustratori, graficieni, editori, invitaţi din afara ţării, povestitori, muzicieni, operatori culturali şi 12 edituri.
Cărţi frumoase, lansări de carte, ateliere de creat poveşti, de ilustraţii, de bandă desenată, expoziţii interactive, lecturi publice, discuţii cu specialiştii în domeniu sunt anunţate în programul târgului.
Copiii vor putea să-i asculte pe autori citind, să născocească împreună poveşti, să deseneze la "Peretele cu poveşti" cu cei mai talentaţi ilustratori.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Printre personajele cu care se vor întâlni cei mici se numără viteazul gal Asterix şi Neînfricatul Stea de Foc, Pippi Şoseţica şi Harry Potter.
Vizitatorii vor putea cumpăra cărţi de la editurile Humanitas Junior, Vellant, Arthur, All, Cartea Copiilor, Litera Mică, Frontiera, Univers Enciclopedic Junior, Didactică şi Pedagogică, dar şi edituri din Franţa.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.