Cinci tineri şi cinci persoane în vârstă au primit distincţia Crucea Moldavă din partea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, printre aceştia fiind şi o tânără originară din Odesa, Ucraina, venită anul trecut în România din cauza războiului, care a obţinut medalia de aur la un concurs internaţional de restaurat icoane.
După Sfânta Liturghie desfăşurată pe pietonalul Ştefan cel Mare, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan, a premiat zece persoane, între care cinci tineri cu rezultate remarcabile la olimpiade şi concursuri internaţionale, dar şi cinci persoane în vârstă, care pe parcursul vieţii au fost cântăreţi în biserică.
“Adesea spunem că nivelul de civilizaţie al unei ţări e dat de PIB, de numărul de kilometri de autostradă, de puterea armatei, de locul în topul mondial în care se află universităţile şi alte asemenea. Şi totul e adevărat. Credem însă că există o condiţie esenţială, ca ţara respectivă să aibă grijă de copiii şi bătrânii ei. De aceea, luăm aminte că între noi se află oameni minunaţi, semn al unor energii lăuntrice foarte puternice, care fac în cele dintâi şi din urmă ca ţara să supravieţuiască vremurilor nu foarte uşoare. De aceea socotit-am să cinstim câţiva tineri care anul acesta s-au evidenţiat în mod special la nivel naţional şi internaţional, fiind recunoscuţi pentru capacitatea lor de acumulare de cunoştinţe, precum şi câteva persoane mai în vârstă’, a declarat ÎPS Teofan, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
Evenimente
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Printre cei premiaţi se numără şi Kyra Gidirim, în vârstă de 18 ani, originară din Odesa (Ucraina). Din cauza războiului, ea a trebuit să plece din ţară. Părinţii tinerei sunt plecaţi în Germania, iar ea locuieşte la Seminarul Mănăstirii Neamţ. Kyra Gidirim a obţinut medalia de aur pentru restaurare icoane la un concurs internaţional desfăşurat în acest an în Macedonia. Tânăra spune că vrea să rămână în România şi să devină traducătoare.
Peste 25.000 de oameni au participat sâmbătă la Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, în timp ce la rând sunt 65.000 de pelerini care aşteaptă să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Sfânta Liturghie a avut loc pe o scenă amenajată pe pietonalul Ştefan cel Mare, în faţa catedralei ieşene, slujba fiind oficiată de zeci de preoţi din România, Grecia, Republica Moldova, Etiopia, Georgia şi Siria.
Au asistat la eveniment miniştrii Natalia Intotero, Marcel Boloş şi Adrian Veştea, aleşi locali şi judeţeni, dar şi şefi de instituţii.
Pelerinajul religios de la Iaşi ar urma să se încheie duminică seară, când moaştele Sfintei Cuvioasa Parascheva vor fi reintroduse în Catedtrala Mitropolitană din Iaşi.
Totuşi, autorităţile ar putea decide să amâne acest moment, dacă la rând se vor mai afla încă mulţi oameni.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.