Supravieţuitori ai atacului armat de la liceul Marjory Stoneman Douglas din Parkland au apărut pe coperta revistei Time, înainte de „March For Our Lives”, o manifestaţie care va avea loc, sâmbătă, în SUA, dar şi în alte ţări, împotriva violenţei cu arme de foc, scrie nme.com.
Pe coperta revistei apar Jaclyn Corin, Alex Wind, Emma González, Cameron Kasky şi David Hogg, alături de titlul „Enough” (Ajunge). Toţi aceştia au fost prezenţi la şcoală în ziua atacului şi au colaborat pentru a organiza manifestaţia care va avea loc în weekend, prin care le vor cere legiuitorilor să ajute la încetarea violenţelor cu arme de foc şi atacurilor armate din şcoli.
Într-un articol din interiorul revistei, Cameron Kasky a explicat motivele pentru care grupul organizează protestele – peste 800 fiind programate sâmbătă.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
„Lumea ne-a dezamăgit, iar noi suntem aici să facem o lume nouă, care va fi mai uşoară pentru noua generaţie”, a spus Kasky.
După atacul de la şcoala din Parkland, şi datorită eforturilor elevilor de la Marjory Stoneman Douglas, mai multe companii, precum Delta Airlines şi Hertz, au renunţat la legăturile pe care le aveau cu Asociaţia Naţională a Armelor (NRA), iar magazine americane, precum Dick’s Sporting Goods, au anunţat că vor înceta să mai vândă arme de asalt.
O nouă lege a fost adoptată în Florida, prin care sunt interzise „bump stocks” (dispozitive prin care armele eliberează gloanţe mai repede, n.r.) şi prin care limita de vârstă pentru achiziţionarea de arme a fost crescută. Această lege le permite autorităţilor să confişte arme de la persoane cu probleme de sănătate mentală.
Atacul armat de la Marjory Stoneman Douglas High School din Parkland, Florida, a avut loc pe 14 februarie. Acesta a fost cel mai sângeros atac armat la o şcoală americană de la cel din Newtown, în Connecticut, din urmă cu peste cinci ani. Nikolas Cruz, fost elev al liceului, care a fost exmatriculat, a ucis 17 persoane.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.