Spectacolul "Opera in Your Pocket", despre cum arată opera secolului XXI pe librete inspirate de realităţi actuale, se joacă din 21 mai, ora 17.00, la ARCUB - Hanul Gabroveni. Un proiect-pilot iniţiat de Goethe-Institut şi jucat în premieră anul trecut, este prezentat, de această dată, în variantă de concert şi marchează deschiderea celui mai important festival de muzică contemporană din România, Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi de la Bucureşti.
Curatorul "Opera in Your Pocket" şi regizorul de operă Robert Lehmeier declara: "Opera este un gen viu care continuă să fascineze şi să genereze noi forme de expresie, adaptate vremurilor în care trăim. Un teatru muzical de succes se bazează pe o colaborare strânsă între compozitori, libretişti, dirijori, regizori, interpreţi şi scenografi. În anul 2021, au avut loc ateliere «Opera in Your Pocket» în toate aceste domenii, sub îndrumarea unor experţi naţionali şi internaţionali. În urma selecţiei, au fost alcătuite trei echipe pentru a crea trei opere de cameră".
"Opera in Your Pocket" prezintă, într-o manieră nouă şi captivantă, trei opere contemporane de mici dimensiuni inspirate de lumea contemporană: "E vina ta!", "Banii, banii, banii!" şi "Ciorbă primordială".
Pe scenă vor urca sopranele Andreea Novac şi Mihaela Maxim, mezzosoprana Antonela Bârnat, baritonul Cătălin Petrescu şi basul Iustinian Zetea, cu participarea ansamblului coral alcătuit din sopranele Alina Bosovici şi Bianca Timaru şi mezzosoprana Ştefania Chitulescu.
"O seară minunată de operă contemporană, care sună atât de expresiv şi de explicit, uneori chiar atât de intruziv, încât nu poţi rezista spontaneităţii sale. Motivul pentru care aceasta este atât de autentică şi atrăgătoare este, probabil, pentru că dă glas ideii după care şi-a făcut-o motto Heinrich Neuhaus atunci când a scris fraza lui Pasternak în cartea sa despre «Arta de a cânta la pian»: «Auzul este un organ al sufletului»", spune Tim Benjamin, compozitor, regizor şi scenarist, membru în juriul Concursului Internaţional "George Enescu" 2022.
Biletele au fost puse în vânzare şi pot fi achiziţionate online de pe arcub.ro, Entertix.ro, Myticket.ro, în magazinele partenere şi la casa de bilete ARCUB (strada Lipscani 84-90).
Evenimentul din 21 mai este realizat de Goethe-Institut în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi (SIMN), Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Asociaţia Dacia Pro Academica, Centrul Internaţional de Cercetare şi Educaţie în Tehnologii Inovativ Creative – CINETic din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.