Spectacolul multimedia 3D „Submarinul galben în lumea fractalilor”, realizat de regizorul Radu Dinulescu şi artistul belgian Armand Richelet-Kleinberg, cu muzică inspirată de formaţia The Beatles, va fi prezentat publicului bucureştean, luni, de la ora 18.30, la Sala Mare a Institutului Cultural Român (ICR).
Echipa formată din Radu Dinulescu (regizor de teatru) şi artistul belgian Armand Richelet-Kleinberg (grafist, muzician şi producător de film) este prima din lume care a creat un spectacol stereoscopic cu imagini 3D.
Imaginile se derulează pe un ecran transparent de tip tull în spatele căruia, într-o lumină specială, evoluează actori care mânuiesc marionete, păpuşi, obiecte.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Scenariul original este scris de Radu Dinulescu şi Armand Richelet, fiind un spectacol vizual, non-verbal.
Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Iulian Bulancea, Carmen Bulancea şi Sonia Codorean. Scenografia şi realizarea imaginilor 3D îi aparţin lui Armand Richelet iar muzica originală este semnată de Armand Richelet după teme The Beatles.
„Într-un muzeu, printre multe exponate prezentate sub formă de holograme, se află şi epava submarinului galben, jumătate sub forma unui schelet animalic. Un grup de copii vizitează muzeul, iar telefonul unuia dintre ei intră în rezonanţă cu holograma submarinului, care ne conduce într-un univers virtual, construit din imagini în compunere permanentă prin metoda fractalilor”, explică regizorul Radu Dinulescu. El adaugă că toate aceste lumi virtuale nu pot fi niciodată ca acasă, atfel că întoarcerea submarinului la „ţărm” reprezintă intrarea în normalitate şi un prilej de mare bucurie pentru părinţii şi prietenii care-l aşteaptă pe copil la ieşirea din muzeu.
Proiectul şi-a propus un nou obiectiv, acela de a realiza un film de animaţie, cu intervenţia de obiecte în spatele unui ecran transparent, film de animaţie 3D stereoscopică pornind de la fractali. Este prima experienţă în lume în construirea de decoruri 3D, pentru o animaţie stereoscopică, pornind de la imagini obţinute prin metoda fractalilor.
Denumirea de fractal aparţine matematicianului francez, stabilit în America, Benoit Mandelbrot, care a conceput „mărul matematic”, construit cu ajutorul unui program pe computer. Mulţi oameni de artă prelucrează imagini statice sau în mişcare pornind de la fractali, datorită frumuseţii şi complexităţii rezultatelor obţinute. Imagini uluitoare se pot obţine cu anumite programe de animaţie. Până în prezent, nimeni nu a folosit această tehnică pentru obţinerea unui film, spectacol sau event de orice tip.
La acest tip de spectacol pot participa maximum 200 de persoane (publicul va folosi ochelari 3D activi DLP). Spectacolul durează 45 minute şi se adresează unui public de peste 6 ani.
Proiectul este produs de Teatrul Municipal Baia Mare, Asociaţia Thespis Arad şi Administraţia Fondului Cultural AFCN - Bucureşti.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.