Premiera spectacolului "Foxfinder" de Down King, traducerea Bogdan Budeş - un text montat pentru prima dată într-un teatru din România, va avea loc în 7 şi 8 mai, de la ora 19.00, la Teatrul Excelsior.
Primele reprezentaţii, avanpremierele, vor avea loc sâmbătă, 27 şi duminică, 28 aprilie, de la ora 19:00, în Sala “Ion Lucian” a teatrului, iar premierele oficiale vor fi în datele de 7 şi 8 mai, ora 19.00.
Pentru toate aceste reprezentaţii biletele sunt deja puse în vânzare pe website-ul instituţiei, www.teatrul-excelsior.ro.
Spectacolul poartă semnătura regizorului Cristi Juncu şi a scenografului Cosmin Ardelean, artişti remarcabili ai scenei teatrale naţionale, aflaţi la prima colaborare cu Teatrul Excelsior, iar muzica este compusă de către Cristina Juncu.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Distribuţia spectacolului este alcătuită din actorii Teatrului Excelsior - Dan Pughineanu (William Bloor), Bogdan Nechifor (Samuel Covey), Dana Marineci (Judith Covey), Oana Predescu (Sarah Box), cărora li se alătură Andrei Ionescu, Iulian Sfircea şi Visarion Udatu.
"Foxfinder" ne invită într-o lume distopică, în care o specie relativ inofensivă azi, vulpea, a devenit principalul duşman al omenirii. Divulg acest lucru deoarece, în procesul de documentare a spectacolului, mi s-a întâmplat ceva extraordinar. Nici nu ştiu cum să povestesc. Întâmplător (sau poate că nu!), am aflat că la noi în ţară, într-o zonă destul de izolată din Apuseni, s-a petrecut în secolul al XIX-lea ceva extrem de asemănător. Comunitatea de acolo a fost adusă la sapă de lemn de atacul coordonat al unor... ei bine, da: al unor vulpi. Cum am aflat despre caz? Căutând pe Google ”foxfinder”, cam pe la a cincea pagină de rezultate mi-a apărut numele unui sat românesc, Foxenii de Sus, localizat în regiunea de care v-am vorbit (nicio legătură cu Focşani, deocamdată cel puţin). Mi s-a părut bizar numele, am accesat link-ul şi... pe scurt: ceea ce am descoperit mi-a modificat radical perspectiva normală, aşezată, cuminte, pe care o aveam asupra lumii. Vă dau doar câteva detalii revelatoare (din păcate, repetiţiile mi-au mâncat mult din timpul pe care aş fi vrut să-l aloc cercetării mai aprofundate). Se pare că numele satului provine, într-adevăr, de la incidentul cu vulpile, dar - aici e-aici! - se pare că perioada apariţiei acelor vulpi misterioase şi extrem de nocive (apropos, s-a presupus că au suferit o mutaţie, dar nu e singura ipoteză) perioada apariţiei lor, zic, a coincis cu cea în care scriitorul britanic Bram Stoker a efectuat o călătorie în Transilvania pentru a se documenta cu privire la celebrul roman pe care urma să-l publice. Se presupune că lui i se datorează izul englez din numele satului, care, altfel, s-ar fi chemat, probabil, Vulpenii de Sus. Oricum, am de gând s-o rog pe autoarea textului - şi ea britanică, atenţie! - căreia nu i-am vorbit încă de descoperirile mele, am de gând s-o rog să cerceteze dacă nu există cumva o legătură de rudenie între ea şi Stoker, ceea ce ar fi o explicaţie a faptului că a ales exact acest animal (de ce nu un şarpe - şi el e viclean, nu?).
De asemeni, e de studiat şi o altă posibilă analogie: personalitatea cea mai cunoscută din regiunea de care vorbim e Avram Iancu, supranumit Crăişorul Munţilor. ”Crăişor” e un diminutiv pentru ”Rege”. Oare întâmplător pe autoarea noastră o cheamă Dawn King? Nemaivorbind de o altă coincidenţă incredibilă: numele soţiei mele e Andreea Vulpe!
În fine, mai am foarte multe piste de urmat, dar devine tot mai evident că o cercetare exhaustivă a subiectului e o sarcină peste puterile unui singur om - complexitatea informaţiilor, procesarea, dezarhivarea surselor, deducţiile, protecţia datelor etc impun un efort colectiv. Aşa că declar, pe această cale, spectacolul ”Foxfinder” actul fondator al Asociaţiei Foxilienilor, pe care o voi înregistra curând, în care îi invit pe spectatorii doritori să se înscrie. Cererile vor fi adresate Teatrului Excelsior, pe adresa contact@teatrul-excelsior.ro şi vor cuprinde, în afara datelor solicitanţilor, motivele pentru care doresc să ni se alăture. În final, deviza Asociaţiei: ”Absenţa vulpii e un semn al prezenţei ei!”, spuen Cristi Juncu, regizorul spectacolului.
"Una dintre temele centrale ale spectacolului nostru este responsabilitatea; faţă de familie, faţă de ţară, faţă de pornirile pe care le avem şi greşelile pe care le facem. Lipsa asumării responsabilităţii este catalizatorul tuturor evenimentelor din spectacol şi transformă fiecare personaj într-un monstru", spune Dan Pughineanu, interpretul personajului William Bloor.
"Foxfinder este o distopie cu accente de thriller, plasată într-un timp mitic, în care vulpea este cel mai de temut duşman al omului. Lupa se pune pe drama unei familii de fermieri, familie ce este investigată de către un căutător de vulpi. Judith Covey, personajul pe care eu îl interpretez, poartă cu ea lumina omului care nu-şi pierde credinţa în ciuda tuturor încercărilor prin care trece. Marele ei dar este angajamentul şi are mult de-a face cu acceptarea vieţii. Angajamentul lui Judith este de a urma călătoria până la capăt, chiar dacă asta o va martiriza" - Dana Marineci, interpreta personajului Judith Covey.
Biletele se pot achiziţiona atât online, direct din site-ul www.teatrul-excelsior.ro cât şi în format fizic, de la casa de bilete a teatrului.
Pentru grupurile organizate de elevi, rezervările se pot face la adresa de e-mail organizare@teatrul-excelsior.ro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.