Situaţia privind deplasarea Teatrului Naţional din Timişoara la Chişinău, la Reuniunea Teatrelor Naţionale Româneşti, a fost deblocată, cei 60 de reprezentanţi ai instituţiei şi decorurile a două spectacole urmând să pornească spre capitala Republicii Moldova, a explicat pentru News.ro un oficial din Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.
La Chişinău vor fi prezentate spectacolele „Proştii sub clar de lună”, de Teodor Mazilu, regia Ion-Ardeal Ieremia, şi „Pe mâine”, de Mihaela Iancu, one-woman show susţinut de Iuliana Crăescu.
Teatrul Naţional din Timişoara, pentru că se află cel mai departe de Chişinău, era primul dintre teatrele româneşti ce trebuia să plece spre Chişinău pentru reuniune. Însă pentru că toate cheltuielile au fost în strânsă legătură cu rectificarea bugetară, finalizată miercuri de Ministerul Finanţelor, a fost întârziată virarea banilor necesari deplasării.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Oficialul nu a putut oferi informaţii referitoare la suma alocată acesteia.
Reuniunea Teatrelor Naţionale Româneşti este organizată de Teatrul Naţional din Chişinău sub semnul Anului Centenar.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...