Sesiunea ştiinţifică dedicată Zilei limbii române este organizată, miercuri, de Academia Română la Clubul academicienilor din Calea Victoriei nr. 125, începând cu ora 11.00, şi va fi deschisă de alocuţiunea acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române.
Sesiunea va fi moderată de acad. Eugen Simion, preşedintele Secţiei de literatură şi filologie a Academiei Române. Vor lua cuvântul acad. Gabriela Pană Dindelegan, care va vorbi despre omagiul pe care lingvistica îl aduce limbii române, şi prof. univ. Florica Dimitrescu-Niculescu, membru de onoare al Academiei Române, care va aborda relaţia dintre recenta perioadă de pandemie şi inovaţiile lexicale impuse de această nouă realitate. Prof. univ. Mihaela Gheorghe şi dr. Ştefan Colceriu, cercetători în cadrul Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti“ al Academiei Române vor aborda două teme de maximă actualitate şi anume situaţia limbii române în şcoală, în condiţiile repetatelor experimente şi tranziţii din ultimele trei decenii, respectiv rolul pe care îl are mass-mediei în cultivarea limbii.
Ziua Limbii Române este sărbătorită în fiecare an la data de 31 august ca urmare a unei iniţiative legislative din anul 2011, votată de Parlamentul României prin Legea nr. 53/2013. Ziua Limbii Române a fost stabilită, în mod simbolic, la aceeaşi dată cu sărbătoarea similară instituită în anul 1990 în Republica Moldova sub numele „Limba Noastră“, pentru a transmite mesajul că limba română este o limba vorbită nu numai între graniţele ţării, ci şi dincolo de frontiere.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Sesiunea ştiinţifică organizată de Academia Română răspunde primei misiunii a celui mai înalt for cultural şi ştiinţific al României, aceea de normarea şi cultivare a limbii naţionale, prin elaborarea de dicţionare, gramatici, antologii de texte, studii şi cercetări, precum şi prin manifestări culturale destinate promovării limbii române ca principal factor identitar.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.