Serialul de spionaj „Alex Rider”, cu actriţa Ana Ularu în distribuţie, va avea premiera la AXN în luna octombrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Bazat pe volumul „Point Blanc”, cea de-a doua carte din seria omonimă scrisă de Anthony Horowitz, care a fost vândută în peste 20 milioane de exemplare la nivel global, „Alex Rider” a fost filmat în Marea Britanie şi România, în Munţii Bucegi.

Serialul urmăreşte povestea lui Alex Rider, un adolescent din Londra care a fost instruit, fără să ştie, pentru lumea periculoasă a spionajului încă din copilărie. Forţat să investigheze moartea unchiului său şi ce legătura are aceasta cu asasinatul a doi miliardari, Alex acceptă fără vreo tragere de inimă să îşi asume o nouă identitate şi merge sub acoperire într-un internat izolat, în munţi, numit Point Blanc. Aflat undeva pe crestele Alpilor Francezi, Point Blanc se promovează ca fiind un loc unde adolescenţii cu probleme, care provin din familii extrem de bogate sunt aduşi pe calea cea bună. Pe măsură ce Alex cercetează mai atent, descoperă că studenţii sunt de fapt subiecţii unui plan cel puţin tulburător, pe care tânărul va trebui să-l oprească, chiar cu riscul propriei vieţi.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Otto Farrant („The White Queen”, „Mrs. Wilson”) îl interpretează pe tânărul Alex Rider, care devine spion fără voie, Brenock O’Connor („Game of Thrones”, „Living the Dream”) este Tom Harris, cel mai bun prieten al lui Alex. Vicky McClure („Line of Duty”, „The Replacement”) este Mrs. Jones, membră a departamentului secret MI6 şi protectoarea lui Alex, în timp ce Stephen Dillane („Game of Thrones”, „The Hours”) este Alan Blunt, creierul întregii operaţiuni şi cel care decide să îl trimită pe Alex la Point Blanc.

Cunoscuta actriţă Ana Ularu interpretează personajul Eva Stellenbosch, decanul Point Blanc, poate cea mai mare ameninţare pentru Alex Rider. Eva este nu doar un psiholog genial, ci şi o expertă în a scoate la lumină cele mai ascunse dorinţe şi secrete.

Anthony Horowitz, autorul francizei, alături de Jill Green („Foyle’s War”) şi Eve Gutierrez („Vexed”) sunt producătorii executivi pentru cele opt episoade ale serialului. Guy Burt („The Borgias”) este scenarist, iar Andreas Prochaska şi Christopher Smith au fost regizori.

„Alex Rider” este produs de Eleventh Hour Films şi Sony Pictures Television.

Serialul va avea premiera la AXN pe 6 octombrie, la ora 23.00, iar câte un episod va fi difuzat în fiecare marţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.