Serialele „Narcos”, „4 Blocks”, „O Doutrinador”, „Un gallo para Esculapio” şi „El Lobista”, producţii realizate în America Latină şi Europa, vor fi difuzate de postul TNT, începând cu 18 noiembrie, sub titlul generic „Lunea Mafioţilor”.
Primul sezon din „Narcos” (2015) va avea premiera pe 18 noiembrie, de la ora 21.00. Timp de cinci săptămâni, câte două dintre cele zece episoade vor fi difuzate în fiecare luni, de la aceeaşi oră.
Bazat pe povestea lui Pablo Escobar, fondatorul şi unicul şef al cartelului din Medellín, serialul urmăreşte ascensiunea celebrului baron columbian al drogurilor. Născut într-o familie de fermieri, Escobar a renunţat la vânzarea de bunuri obţinute ilegal pentru a se axa pe distribuirea de cocaină, afacere care i-a adus rapid miliarde, dar şi o mulţime de agenţi DEA (Departamentul de Combatere a Drogurilor) pe urme.
Producţia a primit, între altele, două nominalizări la Globurile de Aur (cel mai bun serial dramatic, cel mai bun actor într-un serial dramatic – Wagner Moura), trei selecţii la Primetine Emmy Awards şi una la BAFTA.
Din distribuţie mai fac parte Pedro Pascal, Boyd Holbrook, Alberto Ammann şi Paulina Gaitan.
„Narcos” va fi urmat de sezonul al treilea din serialul „4 Blocks” (Germania), de serialele „Justiţiarul/ O Doutrinador” (Brazilia), „Cocoşul de luptă/ Un gallo para Esculapio” (Argentina) şi „Lobbyistul/ El Lobista” (Argentina).
Cel de-al treilea sezon al serialului „4 Blocks” va avea premiera la TNT pe 9 decembrie, de la ora 23.10 şi, în fiecare luni, vor fi difuzate câte două episoade.
În vreme ce noi adversari îşi fac apariţia în Berlin şi foştii aliaţi se transformă în rivali periculoşi, aroganţa, ura, precum şi devotamentul fără limite şi iubirea ameninţă distrugerea clanului Hamady în sezonul 3. Cea mai mare ameninţare poate veni chiar din interiorul clanului.
Din distribuţie fac parte Kida Khodr Ramadan, Veysel Gelin, Oliver Masucci, Almila Bagriacik şi Maryam Zaree.
În luna ianuarie, la TNT, vor fi difuzate primele şapte episoade din serialul brazilian „Justiţiarul/ O Doutrinador” (2019), adaptare a unei controversate reviste de benzi desenate.
Miguel (interpretat de Kiko Pissolato) este agent DEA, expert în armament. După o trauma suferită, el pleacă într-o călătorie în care speră să se regăsească şi îşi asumă rolul de justiţiar mascat. El decide să facă dreptate cu propriile mâini exterminând politicieni şi oameni de afaceri corupţi. Obiectivul său este să stârpească o gaşcă de politicieni şi bandiţi care au început să guverneze statul brazilian.
Primul sezon al serialului argentinian „Cocoşul de luptă/ Un gallo para Esculapio” (2017), cu zece episoade, va urma, la TNT, în luna februarie.
Nelson (interpetat de Peter Lanzani), un tânăr umil din Misiones, călătoreşte la Buenos Aires pentru a-i cumpăra fratelui lui un cocoş de luptă. Fiindu-i aproape imposibil să găsească ceea ce caută, ajunge să aibă legături cu Chelo, un personaj sinistru care s-ar putea să fie implicat în dispariţia fratelui său. Decis să descopere ce s-a întâmplat, Nelson se implică în banda condusă de Chelo Esculapio (jucat de Luis Brandoni), iar curând se trezeşte într-un război violent dintre bande.
„Lobbyistul/ El Lobista” (2018), care are zece episoade, va completa seria „Lunea Mafioţilor”. În centrul serialului se află Matías Franco (interpretat de Rodrigo De La Serna), un „manager al intereselor” unor companii, corporaţii şi indivizi. Misiunea lui este să intermedieze, influenţeze şi să pună presiune asupra cunoscuţilor lui de la putere pentru a încheia afaceri profitabile pentru clienţii săi. Încearcă să încheie cea mai bună afacere făcând echipă cu pastorul Elián Ospina (jucat de Darío Grandinetti), dar ajunge să atragă atenţia autorităţilor. Când o cunoaşte pe fotografa Lourdes Inzillo (jucată de Julieta Nair Carvo), va pune sub semnul întrebării tot ceea ce credea că e adevărat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.